NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Un fenomen excepțional va putea fi observat pe cer în luna decembrie. Se va mai întâmpla abia în 2080 și 2400

În decembrie 2020, uită-te pe cer, pentru că, foarte probabil, nu vei mai vedea niciodată așa ceva! Dacă ar fi să puteți obseva cerul doar o noapte în 2020, alegeți noaptea de 21 decembrie! Acesta este sfatul pe care îl dau specialiștii de la Observatorul Astronomic București în prezentarea evenimentelor astronomice ale acestui an.

Specialiștii o numesc și „Marea conjuncție”: cele mai mari planete din sistemul solar, Jupiter și Saturn, se vor afla aparent foarte aproape una de cealaltă, atât de aproape, încât vor părea un astru dublu.

Apropierea minimă și rară (ultima oară s-a întâmplat în 1961 și se va mai întâmpla abia în 2080), se va petrece în ultimele două săptămâni ale lunii decembrie, momentul cel mai bun fiind în seara de 21 decembrie. Atunci, în jurul orei 18:00, se vor vedea înspre sud-vest, nu foarte sus pe cer. Cele două planete aproape că nu se vor putea distinge una față de cealaltă, iar prin telescop se vor putea vedea în același câmp și inelele lui Saturn, și benzile de nori ale lui Jupiter, împreună cu sistemele de sateliți ai planetelor, arată Observatorul Astronomic. 

Dincolo de un spectacol captivant pentru cei pasionați de astre, este și un fenomen mai puțin întâlnit. Astfel de alinieri de planete se produc la circa 20 de ani o dată, dar cea de anul acesta este în mod excepțional rară din cauza proximității celor două planete una în raport cu celalaltă. Senzația va fi că cele două planete sunt pe punctul de a intra în coliziune, iar noi vom putea observa un singur punct pe cer, deosebit de luminos.

  

telem

Advertisements

Related posts

Ziua Drapelului Național va fi marcată la Pașcani

Redacția

Portret de nota 10: “Zeița de la Montreal” surprinsă cu un tablou de pășcăneanul Laurențiu Șnaider

Teona Gherasim

10 Mai, zi de sărbătoare națională

Redacția
Încarcă...