A ajuns la Spitalul Municipal după ce a băut diluant. Este vorba de un copil de 5 ani din Iași care a venit în vizită la bunici, iar aceștia l-au scăpat din ochi pentru o clipă. Micuțului i s-a făcut sete și a vrut să bea apă dintr-o sticlă în care era pus diluant.
A început imediat să se simtă rău după ce a ingerat aproximativ 10 ml din susbstanța extrem de toxică, iar bunicii l-au transportat de urgență la spital cu o mașină personală marți 3 iulie, în jurul orei 22.00. Medicii spun că starea micuțului este bună și că a avut mare noroc că a luat numai câteva înghițituri, deoarece o cantitate mai mare putea să îi fie fatală.
„Un copil din Iași, aflat în vizită la bunici în Pașcani, a confundat sticla de diluant care era pus în sticlă de apă minerală. Bunicii i-au dat să consume multă apă și lapte iar copilul a vărsat de mai multe ori. Când a venit la CPU prezenta numai un ușor eritem al mucoasei jugale și halenă de diluant, era echilibrat hemodinamic. A fost transportat cu ambulanța la Spitalul Sf. Maria din Iași”, ne-a declarat dr.Diana Acsinte, director medical Spitalul Municipal.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}