NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Un cinematograf ieșean, pe lista scurtă de investiţii a Guvernului

În ședința online a Consiliului Local de marți, 30 iunie 2020, vor fi analizați proiectul, indicatorii tehnico – economici și devizul general pentru investiția „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Cinematograf Trianon” (fostul cinematograf Republica). 

„Cinematograful Trianon se află pe lista scurtă de investiţii a Guvernului. Vor fi realizate lucrări de refacere a fațadelor după modelul original care a fost ciunțit de comuniști și transformat într-o cutie de chibrituri. Am vrut să mulțumim celor care s-au preocupat de introducerea pe lista finanțărilor a acestui obiectiv”,  spunea Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, anul trecut. Atunci se estima că vor fi alocaţi 29 milioane lei, însă între timp, valoarea totală a investiției a fost stabilită la 18.528.300 de lei, cu TVA (3,82 milioane euro).

De precizat că, din 2017, Primăria Municipiului Iași a devenit proprietara tuturor cinematografelor aflate în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor România Film, printre care şi cinematograful Republicat, botezat ulterior Trianon.

Ce lucrări se vor face

Clădirea propusă spre modernizare a fost construită în anul 1929 și consolidată ulterior în perioada 1963 – 1964. În urma analizelor efectuate de către municipalitate, se impune realizarea următoarelor categorii de lucrări de intervenții: consolidarea clădirii prin cămășuire pentru a respecta cerința esențială de rezistență și stabilitate, recompartimentarea unor segmente pentru asigurarea condițiilor de confort și siguranță în exploatare, asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, înlocuirea tuturor finisajelor interioare și exterioare, asigurarea acusticii necesare sălii de cinema, asigurarea normelor de securitate la incendiu, realizarea unui nou acoperiș, dotarea cinematografului cu echipamente și instalații audio – video.

În urma reabilitării, sala de cinema va fi structurată pe trei nivele, cu o capacitate de 757 de locuri pe scaune (3 locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități), dintre care 525 se află la parter, 104 la balconul 1 și 128 la balconul 2.

ZIARUL EVENIMENTUL

Advertisements

Related posts

S-a deschis prima instituție de creditare pentru fermieri din Iași

Redacția

Vremea în weekend. Se răcorește și va ploua

Redacția

Internaţi la Spitalul de copii din Iaşi, aproape în comă alcoolică

Redacția
Încarcă...