Ucraina cere ambasadelor din Occident care au fost închise miercuri de frica unor bombardamente ruseşti să nu alimenteze tensiunile şi subliniază că ameninţarea unor atacuri ruseşti este ”zilnică” în ţară de la începutul invaziei ruse, relatează AFP, conform News.ro.
Cel puţin cinci ambasade din Occident – ale Statelor Unite, Spaniei, Italiei, Ungariei şi Greciei – au anunţat că se închid temprar miercuri din cauza unei ameninţări ale unor atacuri aeriene, în contextul unei retorici tot mai dure a Rusiei.
Atacuri aeriene cu drone şi rachete – uneori masive – au loc aproape zilnic la Kiev de săptămâni de zile şi cu o mare regularitate de la începutul războiului, la 24 februarie 2022.
Alerte aeriene au răsunt de altfel la Kiev de mai multe ori atât ziua, cât şi noaptea. Drone au fost doborâte, însă nu s-a înregistrat nicio victimă.
Închiderea reprezentanţelor diplomatice, miercuri, are loc în urma unui avertisment al Ambasadei Statelor Unite, care au avertizat cu privire la un ”posibil atac aerian semnificativ” împotriva Ucrainei.
”Ameninţarea atacurilor (…) este din nefericire o ameninţare zilnică pentru ucraineni de peste o mie de zile”, reacţionează diplomaţia ucraineană – care dezminte că ar exista un risc mai mare miercuri.
» Citește continuarea pe pagina autorului