NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local Sănătate

Tunel dezinfectant donat Serviciului de Ambulanță Pașcani

Donație importantă pentru siguranța angajaților stației Pașcani a Serviciului de Ambulanță. Pesonalul unității benficiază de ieri de un tunel de dezinfecție.

Acesta a ajuns în curtea instituției sub formă de donație. Tunelul de dezinfectare este realizat pe sistem dual. Sunt folosite raze ultraviolete, cât şi pulverizator pentru biocide. În acest fel, decontaminarea este cea mai eficientă.      

Donația a fost posibilă ca urmare a unor sponsorizări oferite de Proinvest Group SRL și IOT NET PRO SRL, firma care le realizează.

Menționăm că specialiștii spun că astfel de echipamente ar putea fi montate şi pe stradă, dar cu anumite precauţii, asta, deoarece ar putea provoca reacţii adverse în cazul persoanelor cu alergii la substanţele pe care le conţin biocidele folosite.

  

Angajații Serviciului de Ambulanță au mulțumit donatorilor.

Advertisements

Related posts

Din septembrie, vaccinul pneumococic va fi în schema obligatorie. Ministerul promite că va fi gratuit

Redacția

Coronavirus – Cum evoluează simptomele din prima până în a 17-a zi. Zilele critice

Redacția

Cardiolog: „Somnul, gândirea pozitivă, relaxarea sunt la fel de importante ca alegerile alimentare“. Investigaţiile care depistează la timp bolile de inimă

Redacția
Încarcă...