Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că a cerut Pentagonului să se pregătească pentru o posibilă acţiune militară „rapidă” în Nigeria, dacă această ţară din Africa de Vest nu va lua măsuri împotriva uciderii creştinilor. Guvernul SUA va opri imediat orice ajutor şi asistenţă acordată Nigeriei, cea mai populată ţară din Africa şi cel mai mare producător de petrol, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Preluând postarea lui Donald Trump, şeful Pentagonului, Pete Hegseth, a răspuns pe X:
„Da, să trăiţi.
Uciderea creştinilor nevinovaţi în Nigeria — şi oriunde altundeva — trebuie să înceteze imediat. Departamentul de Război se pregăteşte să acţioneze. Fie guvernul nigerian protejează creştinii, fie vom ucide teroriştii islamici care comit aceste atrocităţi oribile”.
Dacă Statele Unite vor trimite forţe militare, acestea vor intra „cu armele în mână” pentru a-i elimina complet pe teroriştii islamici care comit aceste atrocităţi oribile, a scris Trump pe X, fără a furniza dovezi concrete cu privire la tratamentul creştinilor din Nigeria.
Trump a numit Nigeria o „ţară în dizgraţie” şi a avertizat că guvernul său trebuie să acţioneze rapid.
» Citește continuarea pe pagina autorului



