RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Tren deraiat din cauza ploilor care au surpat terasamentul căii ferate

Traficul feroviar a fost întrerupt pe ambele fire de circulaţie între Călimăneşti şi Cozia, din cauza ploilor abundente căzute în cursul nopţii de luni spre marţi, care au „spălat” terasamentul căii ferate. Un tren a deraiat, însă călătorii au scăpat nevătămați, informează Compania Natională de Căi Ferate CFR SA.

Trenul, care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea – Sibiu, avea în compunere 2 vagoane. Din cauza scurgerilor de pe versanţi, pe firul de cale ferată au ajuns aluviuni care dus la deraierea locomotivei şi a primului vagon.

În tren se aflau nouă călători care nu au suferit vătămări. Calea ferată a fost afectată prin depunere de aluviuni şi spălarea terasamentului pe ambele şine, pe o distanţă de aproximativ 300 de metri.

„Azi noapte, în jurul orei 03:30, din cauza aluviunilor căzute de pe versant, roţile locomotivei şi ale primului vagon ale trenului Regio 2069, care circulă pe ruta Râmnicu Vâlcea – Călimăneşti – Sibiu, au escaladat şina şi au rulat până la oprire în afara acesteia. În tren se aflau 9 călători. La acest moment, cinci trenuri ale CFR Călători sunt afectate din cauza condiţiilor meteo din zonă”, menţionează CFR Călători, într-un comunicat.

  

Din cauza grohotișului depus și a terasamentului spălat de torenți, au fost închise ambele fire de circulație, începând de marți, ora 7.00.

Călătorii, preluați cu mașini 

Pentru asigurarea continuității circulației feroviare, reprezentanții Regionalei CF Craiova asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto între stațiile Călimănești – Lotru. Această măsură se va menţine pănă la finalizarea operaţiunilor desfăşurate la faţa locului.

Echipele de intervenţie vor acţiona în zona deraierii cu vinciuri hidraulice pentru ridicarea, repunerea pe şină și retragerea vagoanelor deraiate, urmând apoi ca personalul feroviar de specialitate să desfășoare lucrări de reparații la infrastructura feroviară, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

digi24

Related posts

​Suedia: Ulf Kristersson în parlament pentru a fi votat premier

Redacția

Scriitoarea rusă Iuzel Iahina: În cercul meu de apropiați  nu există nici măcar o singură persoană care să susțină acest război. Rețelele sociale sunt pline de furie și de rugăminți, apeluri și somații de a se opri acțiunile militare

Redacția

Geoană, favorit la prezidențiale, dacă ar fi susținut de PSD. Ce spun specialiștii | ANALIZĂ

Redacția
Încarcă...