RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Trei elevi de la „Sadoveanu” s-au calificat la faza națională a concursului Cultură şi Civilizaţie în România

Pe 27 februarie 2013, la Liceul Teoretic „AL. I. Cuza” din Iași, s-a desfășurat  faza județeană a concursului Cultură şi Civilizaţie în România la care au participat echipaje reprezentând mai multe licee și colegii din județ.

Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” a fost reprezentat de elevii Teacă Emanuela(XII A), Palade Ana Maria( X A)  și Iacob Teodor ( X G) cu lucrarea Pașcani. Oameni, locuri și povești de altădată, lucrare cu care au obținut premiul întâi, calificându-se la etapa națională.

Concursul valorifică, în manieră interdisciplinară, istoria naţională şi cea locală, limba şi literatura română precum şi dimensiunea spiritual-religioasă a diverselor comunităţi. Cele trei secţiuni ale concursului sunt: Studiu privind particularităţi etnografice, etno-folclorice şi lingvistice locale, Studiu privind mentalităţi culturale şi cercetare sociologică şi Monografii istorice locale.

  

Fiecare judeţ este reprezentat la faza naţională de câte un echipaj format din 3 membri care susţin trei probe:

 1. proba teoretică, ce constă în realizarea unei lucrări ce tratează dintr-o perspectivă ştiinţifică tema aleasă( analiză istorică, lingvistică, etnografică, sociologică şi religioasă);

2. proba practică ce constă în susţinerea temei în faţa unui juriu format din specialişti din domeniul etnografiei, istoriei, ştiinţelor socio-umane şi religiei;

3. prezentarea proiectului de conservare şi promovare a temei alese

Anul acesta faza națională a concursului se va desfășura în perioada 3-5 iunie la Piatra Neamț.

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Informare privind prezența la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale (2023), în județul Iași

Redacția

Admiterea de toamnă la „Cuza“ începând de azi: 3 zile de înscrieri, 800 locuri la buget

Redacția

Grădinițele cu Program Prelungit nr. 3 și nr. 4 se redeschid

Iulia Huțanu
Încarcă...