NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Transport ilegal de lemne, oprit de autorităţi. Marfa de aproape 100 de mii de euro nu avea niciun act

Mii de copaci tăiaţi şi încărcaţi într-un tren au traversat jumătate de ţară, fără documente legale de transport. Aproape 1700 de metri cubi de lemn urmau să fie livraţi, în Covasna, la cea mai mare fabrică de cherestea din zonă. Transportul a fost oprit la Sfântu Gheorghe, unde oamenii legii au constatat că marfa de aproape 100 de mii de euro nu avea niciun act. Lemnul ar proveni din Cehia şi nu este prima dată când un astfel de transport este interceptat la câteva zeci de kilometri de destinaţia finală.

Aproape 40 de vagoane pline cu lemn au traversat jumătate de ţară, fără acte, până la Sfântu Gheorghe. Abia acolo, Poliţia Transporturi Covasna şi-a dat seama că aproape 1700 de metri cubi de aur verde nu au forme legale. Firma transportatoare a fost amendată cu 15 mii de lei, iar marfa a fost confiscată.

Buştenii de molid, gata curăţaţi şi pregătiţi pentru prelucrare, ar fi trebuit să ajungă la Moacșa, o haltă din județul Covasna. În apropiere se află o fabrică de cherestea controlată de o importantă companie austriacă.

Radu Stroe, purtător de cuvânt IPJ Covasna: Destinatarul final al transportului era un operator economic de pe raza județului.

Şi fabrica ce urma să primească lemnul susţine că toate documentele de transport sunt în regulă.

HS Timber Productions subliniază că materialul lemnos provine din achiziții intracomunitare, din Republica Cehă și dispune de toate documentele care dovedesc proveniența legală a lemnului. Personalul feroviar nu deținea în format scriptic aceste documente, ci numai în format electronic.

Lemnul a fost încărcat în Cehia. Până la graniţă, responsabilitatea legalităţii transportului e împărţită. De când trece frontiera, toate verificările ţin de autorităţile noastre. Cum a fost posibil deci să treacă neobservat un transport de aproape 100 de mii de euro?

Sandu Ioan Mihalte, inspector şef Garda Forestieră Braşov: Da, o întrebare foarte bună şi noi ne punem întrebarea asta mereu. Nici noi nu ne explicăm. Nu este prima oară.

Totuşi, suspiciuni că transportul era în neregulă au fost.

Sandu Ioan Mihalte, inspector şef Garda Forestieră Braşov: Dacă nu era motiv de alarmare nu îl opream.

Dacă Garda Forestieră Braşov nu are explicaţii, activiştii de mediu dau vina pe legislaţia deficitară, care acum nu permite urmărirea materialului lemnos din momentul în care e încărcat până ajunge la destinaţie.

Ciprian Găluşcă, Greenpeace: Nu cred că poate să explice nimeni de ce nu a fost descoperită situaţia asta la graniţă. În mod indirect sunt complice autorităţile la tot ce se întâmplă în managementul forestier din România.

Nu este prima dată când un transport de lemn din Cehia cu destinaţia Covasna este oprit aproape de destinaţie. În luna mai, 40 de vagoane cu lemn au fost confiscate. În iulie, alte 27 de vagoane au fost puse sub sechestru. Iar în septembrie, un tren de marfă încărcat cu aproape 1900 de metri cubi de lemn a fost oprit. În toate cazurile, au fost probleme cu actele.

observator

Advertisements

Related posts

Un tânăr, care își caută bunica dispărută. Oferă 5.000 de euro recompensă pentru a o găsi!

Redacția

Rata criminalității în pandemie: scad infracțiunile, dar se înmulțesc cazurile de violență și abuzuri în familie

Redacția

Accident rutier după ce o tânără a intrat într-un stâlp cu autoturismul! Nu era obişnuită cu maşina

Redacția
Încarcă...