NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Tradiție și spiritualitate în satul românesc- proiect cultural artistic organizat la Liceul „Nicolae Iorga„

       

Concurs dedicat tradiției și spiritualității satului românesc organizat la Liceul Economic Tehnologic „Nicolae Iorga„. Evenimentul a avut loc vineri, 8 martie.

Proiectul se desfășoară cu ocazia Anului  omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și a fost organizat de profesorii Maria Osoianu și Dumitru Ianole, de la Liceul  Economic Tehnologic Nicolae Iorga, în parteneriat cu Protopopiatul Pașcani, reprezentat de preoții Pavel Postolachi, Vasile Tănase și Dumitru Rusu, cât și Muzeul Municipal Pașcani.

Într-o sală de clasă special amenajată cu războaie de țesut, covoare, a fost organizată o șezătoare în care a fost reprodusă atmosfera caldă și primitoare din casa bunicilor, care cu multă măiestrie realizau articole de îmbrăcăminte, covoare, articole artizanale. Au fost prezentate și degustate bucate tradiționale românești.

Activităţile s-au desfăşurat la iniţiativa Patriarhiei Române,care a lansat concursul catehetic „Hristos,sufletul satului meu”. Concursul s-a adresat în aceeaşi măsură preoţilor,profesorilor şi elevilor şi a fost organizat pe trei secţiuni: literară, artistică și multimedia. Evenimentul care s-a desfășurat vineri a fost doar un fragment din partea artistică, desfășurată sub forma unei șezători.

 Cântecul, dansul popular, costumul național sunt valori inegalabile şi incontestabile care riscă să se piardă în negura timpului, dacă nu conştientizăm importanţa lor. Concursul îşi propune să îi ajute pe elevi să cunoască şi să valorifice spiritualitatea şi tradiţiile specifice satului românesc.

 

 

 

 

 

Advertisements
Loading...

Related posts

„Canoanele“ prin care trebuie să treacă cei ce vor să predea religia în şcoli

Redacția

Comuna Tătăruși sărbătorește 150 de ani de la înființarea primei școli

Teona Gherasim

Dulcețuri, coronițe de brad, măști de Anul Nou și articole vestimentare, la Târgul de Crăciun organizat de Liceul Teoretic Miron Costin

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site