NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Titlularizare 2020. Examenul pentru profesori a fost suspendat, ca urmare a prelungirii stării de alertă

Titlularizarea 2020 se suspendă pentru a respecta legea prin care este instituită starea de alertă, care prevede că instituțiile publice nu pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, arată Ministerul Educației într-o informare de presă.

Examenul de titlularizare va fi organizat imediat după încetarea stării e alertă, adică după 15 iulie, dată la care era programată proba scrisă de la titularizare.

Înscrierile pentru examenul de titularizare ar fi trebuit să înceapă azi, pe 18 iunie.

”În acest context, Ministerul Educației și Cercetării, pentru respectarea cadrului legal în vigoare, a emis Ordinul pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități prevăzute în anexa nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr.5.259/2019, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

  

După încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului, se mai arată în comunicat.

Legea 55/2020 care reglementează starea de alertă pe teritoriul României prevede la articolul 27, alineatul 3 următoarele: „Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante”.

Conform acestei legi, concursul național de angajare în învățământ este contrar legii.

BZI

Advertisements

Related posts

Atenționare de călătorie în Italia, din cauza unei greve în transporturi

Redacția

Forfotă la Iași, înainte de cel mai mare pelerinaj religios din România

Redacția

O femeie din Vaslui a înjunghiat-o amanta concubinului

Redacția
Încarcă...