NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Ţigări de contrabandă disimulate în borcane cu şuncă de porc şi cutii cu pudră de cacao

Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră, ascunse în borcane cu şuncă de porc şi cutii de pudră de cacao, 1.000 ţigarete de provenienţă R.Moldova.

In aceasta dimineata, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar înmatriculat în R. Moldova, C.S., cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 39 de ani.

“În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali descoperind astfel, ascunsă în două borcane care conţineau şuncă de porc şi în două cutii de pudră de cacao pentru lapte, cantitatea totală de 1.000 ţigarete (50 pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză R.Moldova.” a declarat purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, IRINA MIRICĂ.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 245 lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei.

radio iasi

loading...
Advertisements

Related posts

O mașină de la ISU care transporta o bombă a fost șicanată în trafic de un șofer inconștient! În caz de accident proiectilul putea exploda!

Redacția

Pășcănean arestat pentru amenințare și hărțuire

Redacția

Trei nou născuți au venit pe lume la Maternitatea Spitalului Municipal. Val de agresiuni și persoane sub influența alcoolului

Redacția
Încarcă...