NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Teste pentru coronavirus la preţul de 240 de lei realizate la Spitalul de Copii ”Sf. Maria”, din Iași

La Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi se efectuează contra cost teste Real Time PCR pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-COV-2. Costul acestui test este de 240 de lei, fiind printre cele mai mici preţuri din oraş. 

Conform unei inventarieri făcute luna trecută de „Ziarul de Iaşi”, atunci existau şase puncte unde erau făcute astfel de teste, cel mai mic preţ pentru test era la laboratorul Praxis, unde testul costă 250 de lei, iar rezultatele sunt primite în 24 de ore. Şi Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi realizează teste pe bază de programare telefonică, iar costul este de 290 de lei, asemănător cu cel de la Medlife, unde testul costă 295 de lei. În prezent, printre unitățile care efectuează astfel de teste se numără și Institutul Regional de Oncologie realizează teste PCR-RT la prețul de 200 de lei. În celelalte centre de testare, preţurile trec de 300 de lei. Pentru a face testul la Spitalul de Copii este nevoie mai întâi de o programare care se efectuează telefonic la numărul de telefon 0771647665, în intervalul orar 08.00-14.00, iar recoltarea propriu-zisă se face îm ambulatoriul spitalului din strada Vasile Lupu nr. 64.

Testele se prelevează de luni până vineri între orele 07.15-10.00, iar rezultatele acestora se ridică în prima zi lucrătoare de la Ambulatoriul spitalului-Triaj. „Buletinele de analize cu rezultat pozitiv pot fi transmise şi prin e-mail după semnarea unui acord de prelucrare a datelor cu caracter personal de către pacient”, precizează reprezentanţii spitalului. Aparatul a fost donat în luna aprilie a acestui an de către Asociaţia „AMA-Zâmbet de copil”, însă nu a putut fi folosit imediat, fiind nevoie să fie achiziţionate şi alte dispozitive necesare.

ziarul de iasi

Advertisements

Related posts

GRAFIC. Evoluția cazurilor de COVID-19 în România: Numărul de noi infectări vs. pacienți vindecați. Raport schimbat în ultimele zile

Redacția

Nelu Tătaru: Trecem printr-un moment dificil, în următoarele 2 săptămâni cam așa va fi. A reapărut teama și în contestatari

Redacția

Nelu Tătaru: Luna septembrie este o lună de încercare, o lună de foc

Redacția
Încarcă...