RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Teste COVID-19, nefolosite și aruncate la gunoi.

Primarul din Craiova critică algoritmul testărilor de COVID-19 stabilit de Ministerul Sănătății și susține că multe teste ajung la gunoi, în loc să fie folosite pentru cadrele medicale de Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ din municipiu.

Primarul Mihail Genoiu susține că, nici la această oră, ”cadrele medicale nu pot fi testate decât dacă cineva este simptomatic”.

„Nu înțeleg de ce nici la ora asta cadrele medicale nu pot fi testate decât dacă cineva este simptomatic. Algoritmul testărilor blochează aceste testări, iar la Spitalul de Boli Infecțioase a putut fi făcut testarea cadrelor medicale doar pe acel aparat primit ca donație de la Crucea Roșie. Sistemul Real Time PCR care poate face 280 de teste pe zi, nu este folosit nici acum la mai mult de jumătate din capacitatea lui.

Aparatura pe care am cumpărat-o la «Victor Babeș» prevede introducerea unei casete cu 24 de teste, așa lucrează aparatul. Dacă pui 20 de probe, patru probe se pierd, se aruncă la gunoi. Ar trebui să faci testarea medicilor, a asistentelor, a jandarmilor, a polițiștilor, a pompierilor.

  

Toată lumea din această zonă ar trebui testată, pentru că de multe ori se fac teste cu mult sub capacitatea aparatului. Noi aruncăm probele acelea care se bagă în aparat. Este de neînțeles!“, spune Mihail Genoiu, potrivit gds.ro.

OBSERVATOR

Related posts

Romanul se alătură inițiativii de a sărbători Earth Hour, anul acesta, online

Redacția

Ucraina cere la FIFA excluderea Iranului de la Cupa Mondială de Fotbal din Qatar

Redacția

Precizările Ministerul Educației și Cercetării cu privire la posibilitatea de înghețare a anului școlar

Redacția
Încarcă...