RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
SănătateTârgu Frumos

Testare Babeș-Papanicolau gratuită la Spitalul din Târgu Frumos până pe 15 noiembrie!

La Spitalul de Boli Cronice “Sf. Ioan” din Târgu Frumos, în cadrul Cabinetului de Ginecologie, puteți efectua acest test gratuit în cadrul Proiectului ONCOPREV, până pe 15 noiembrie 2023!

Pentru programări la Cabinetul Ginecologie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Boli Cronice “Sf. Ioan”, Targu Frumos, puteți apela  numărul de telefon 0783.066.962.

Activitatea este asigurată de către Dr. Arhirii Olga, Medic specialist Obstretică-Ginecologie.

Importanța testului Babeș-Papanicolau

  

Testul Babeș-Papanicolau este o procedură de screening pentru cancerul de col uterin. Cu ajutorul lui se verifică prezența celulelor precanceroase sau canceroase la nivelul colului uterin.

Procedura de recoltare poate provoca un ușor discomfort, dar nu este dureroasă.

Cine are nevoie de testul Babeș-Papanicolau (PAP)?

În mod normal testarea ar trebui să fie făcută de toate femeile începând cu vârsta de 25 de ani. Unele femei pot avea un risc crescut de cancer cervical sau infecție. Poți avea nevoie de testări mai frecvente dacă:

• Ești HIV-pozitivă

• Ai un sistem imunitar slăbit din cauza chimioterapiei sau în urma unui transplant de organ .

Dacă testul este combinat cu screening-ul pentru HPV (VIRUSUL PAPILOMA UMAN), testarea se face la fiecare 5 ani , în perioada 25-65 de ani.

Virusul papilloma uman este un virus care produce papiloame și crește riscul pentru cancerul de col uterin. HPV de tip 16 și 18 este cauza principală a cancerului cervical.

Testul Babeș –Papanicolau trebuie făcut de toate femeile, indiferent de activitatea lor sexuală, deoarece virusul poate fi inactiv ani de zile, după care se reactivează brusc.

Cum să te pregătești pentru testul Babeș-Papanicolau

Testul se face în cadrul unei consultații ginecologice .

• Nu trebuie să fii la menstruație

• Trebuie să eviți contactul sexual, spălăturile vaginale sau folosirea de preparate care conțin spermicid cu o zi înainte de testare

• Testul se poate face și în timpul sarcinii (preferabil în primele 24 săptămâni, după acest interval procedura poate deveni dureroasă)

• Este bine să aștepți cel puțin 12 săptămâni după naștere pentru a crește acuratețea rezultatului.

facebook Spitalul de Boli Cronice Sf. Ioan Târgu Frumos, jud.Iași

Related posts

Dependența ascunsă tolerată de societate care ucide pe tăcute. Statistici negre de la Socola

Redacția

Alexandru Rafila, mesaj pentru sindicatele din Sănătate care au intrat în grevă de avertisment: Încercăm să găsim soluții, să nu se pună problema unei greve generale

Redacția

Angajaţii Spitalelor CFR protestează la Bucureşti: se tem pentru locurile de muncă

Redacția
Încarcă...