NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Terenul pentru construirea Parcului Industrial din Pașcani, urmează să fie preluat de Consiliul Județean Iași!

Consiliul Județean Iași urmează să își însușească printr-o hotărâre a legislativului, terenul pus la dispoziție de Primăria Pașcani în vedere amenajării unui parc industrial.

 Explicații pe marginea acestui subiect au fost oferite de Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, ca urmare a vizitei de astăzi de la Pașcani.

„Astăzi, după această întâlnire împreună cu domnii primari și ceilalți colegi implicați din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani, plus directorul tehnic de la Consiliul Județean, vom face această vizită pe amplasamentul viitorului parc industrial, pentru că cel puțin această zonă de intersecție dintre A7 și A8 va fi o zonă căutată de întreg mediul de afaceri. Avem deja transmisă o scrisoare de intenție din partea Primăriei Municipiului Pașcani, pentru a pune la dispoziție acea suprafață de teren și mă bucur că și cei de la C.N.A.I.R. și cei de la Consitrans și-au arătat deschiderea ca această suprafață să fie cât mai mare, practic autostrada trecând pe la periferia viitorului parc industrial”, a explicat Costel Alexe.

Acest obiectiv de investiții va fi finanțat prin accesarea unor fonduri guvernamentale și naționale.

  

Finanțarea va fi asigurată din fonduri guvernamentale sau fonduri europene în momentul de față trebuie să discutăm despre preluarea terenului către Consiliul Județean și elaborarea studiului de fezabilitate și apoi proiectul tehnic. Nu putem astăzi să avansăm o cifră în ceea ce privește valoarea acestui proiect, pentru că prin finanțare Consiliul Județean nu face altceva decât să facă împrejmuirea terenului, să asigure toată sistematizarea acestuia și să realizeze infrastructura și aici mă refer la rețeaua de drumuri din interiorul parcului și rețele de utilități, apă, canalizare și gaz”, mai susține liderul județean, Costel Alexe.

Primarul Municipiului Pașcani, Marius Pintilie a  mai subliniat faptul că se dorește demararea acestor lucrări de  zilelele viitoare, tocmai pentru finalizarea investiției.

Advertisements

Related posts

Parlamentul a decis: de anul viitor scade TVA-ul la agentul termic, dar se interzic debranșările

Răzvan Grecu

Microbuzele vor transporta calatorii doar pe scaune. Ce alte reguli vor trebui respectate in transportul in comun si in taxi

Redacția

NU UITAȚI: Cel mai mare LANȚ UMAN care s-a creat vreodata în Iași, sâmbăta aceasta

Redacția
Încarcă...