RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Tensiuni maxime la Pașcani, pe tema salariilor din Primărie. Bodoașcă (PNL) și Macovei (PSD) și-au aruncat cuvinte grele: „Ați venit afon!” vs. „Angajări pe pile”

Discuția despre posibilele creșteri salariale sau evaluări ale funcționarilor din Primăria Pașcani, a degenerat într-un scandal în toată regula, între viceprimarul Claudiu Bodoașcă (PNL) și consilierul Vlad Macovei (PSD), în timpul unei emisiunii „În Obiectiv”, difuzată de Actualitatea TV.

Disputa politică a scos la iveală diferențe ireconciliabile de viziune privind managementul resurselor umane, în administrația publică, presărate cu atacuri la persoană. Subiectul a fost deschis în contextul în care primarul Marius Pintilie sugerase recent posibilitatea unor majorări salariale de 5-10%, pentru angajații primăriei.

Viceprimarul Bodoașcă a temperat însă aceste așteptări, explicând că, deși o indexare cu rata inflației ar fi justificată moral, în condițiile în care salariile sunt înghețate de trei ani: „deocamdată nu e cazul, nu se pune problema pentru că legea nu permite”.

În replică, consilierul PSD Vlad Macovei a propus implementarea unui sistem de bonusuri bazat pe performanță, prin care angajații cu rezultate bune să fie recompensați, iar cei neperformanți să fie penalizați.

  

Aș veni cu niște criterii clare de acordare de anumite beneficii, de bonusuri salariale pentru acest personal. Adică există posibilitatea ca cineva să muncească mai mult și atunci merită un salariu mai mare, și cineva care nu-și face treaba ar putea să ia mai puțin”.

Această sugestie a fost imediat respinsă de viceprimar, care i-a atras atenția lui Macovei că „o administrație publică nu se conduce ca o firmă privată” și că legislația din domeniu nu permite salarizarea diferențiată pe aceleași funcții și grade profesionale.

Argumentul legal nu l-a convins pe Vlad Macovei, care a lansat o serie de atacuri dure la adresa competențelor viceprimarului, reproșându-i lipsa de experiență în mediul de afaceri.

„Dacă n-ați condus niciodată un SRL, un PFA, nu puteți veni să-mi dați mie lecții. Ați venit nepregătit în administrație, mai bine spus ați venit afon! Ați învățat anumite lucruri, că ați plimbat câteva hârtii de la stânga la dreapta”.

Tensiunea a atins punctul culminant când Macovei i-a reamintit lui Bodoașcă o declarație din 2019, în care acesta ar fi afirmat că jumătate din angajații primăriei sunt „analfabeți funcționali”.

Reacția viceprimarului PNL a fost la fel de tăioasă, acuzând PSD de politizarea aparatului administrativ în mandatele trecute.

„Păi normal că erau domnule, cei angajați de PSD pe pile! Dacă vă uitați, față de 2020, jumătate din personalul care era în 2020 a plecat la pensie. Cei care au plecat au fost cei angajați pe pile, de dumneavoastră”.

Related posts

Sedință de Consiliu Local la Târgu Frumos. Ordinea de zi

Redacția

Abuzurile se țin lanț în administrația Pantazi: Clientela politică câștigă concursuri cu note mai mari decât maximul posibil!!!

Răzvan Grecu

Incidente de sărbători la Pașcani! Bărbat în stare gravă, după ce s-a înecat cu o bucată de carne. Femeie inconștientă, salvată de vecini

Marius Parteni
Încarcă...