RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Tensiuni în PSD Pașcani: Senatorul Florin Constantinescu promite ședință extraordinară împotriva ApaVital săptămâna viitoare! Pantazi și susținătorii săi nu vor să audă!

Campania electorală pentru președinția României dă o mână de ajutor grupului de inițiativă locală ce a promovat două proiecte de hotărâre împotriva ApaVital. Nemulțumiți de rezultatele obținute de Victor Ponta la Pașcani în primul tur, parlamentarii Neculai Rățoi și Florin Constantinescu încearcă să-și convingă colegii să voteze până pe 16 noiembrie renunțarea la operatorul ieșean.

După ce deputatul Rățoi a promis cetățenilor din municipiu că va fi organizată o ședință extraordinară pentru ca proiectele inițiate de societatea civilă împotriva ApaVital să fie aprobate, ieri în emisiunea „În Obiectiv” difuzată de Actualitatea TV un alt parlamentar a susținut această idee.

  

Este vorba de senatorul Florin Constantinescu care a afirmat că luni va avea loc la sediul PSD o ședință a biroului permanent în care se va decide organizarea unei ședințe extraordinare de Consiliu Local.

„Avem acea problemă cu apa care ne-a scăzut puțin la rezultatele din primul tur. Consilierii PSD vor lua o hotărâre înțeleaptă. Ei sunt aleși vremelnic pe aceste funcții și trebuie să țină cont de ceea ce doresc cetățenii. Săptămâna viitoare se va lua o hotărâre în acest sens și sunt sigur că aleșii locali nu pot fi împotriva celor care i-au votat. Eu cred că colegii mei vor lua o hotărâre pentru ca cetățenii să fie mulțumiți. O să discutăm această problemă luni în partid. Faptul că 3000 de pășcăneni au semnat pentru acele proiecte este un semnal, iar consilierii locali trebuie să se aplece asupra acestei probleme și să voteze în consecință,” a declarat senatorul Florin Constantinescu.

Politicianul a explicat că Pașcaniul poate accesa fonduri europene fără să fie în ARSACIS pentru dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare.

De partea cealaltă, se află primarul Dumitru Pantazi susținut de viceprimarul Vasile Axinte, administratorul public Gică Zanet și consilierul local Vasile Pleșca. Aceștia nu doresc să renunțe la operatorul ieșean ApaVital tot din interes electoral. Numai că pe ei nu-i interesează de campania lui Victor Ponta, ci de campania lor. Alimentarea cu apă și extinderea rețelelor de canalizare în suburbii le-ar aduce voturi, iar până în iulie 2016 scandalul ApaVital va fi uitat și de cei de la bloc.

Conform unor surse bine informate în acest moment dacă primarul Dumitru Pantazi nu convocă ședință extraordinară în care să se aprobe proiectele păcănenilor, iar la Pașcani Victor Ponta nu va depăși 60%, edilul șef va fi schimbat din funcția de președinte al PSD Pașcani.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Peste patru sute de foști parlamentari au atacat în instanţă abrogarea pensiilor speciale

Redacția

Deputații PSD au votat legea privind ajutorul de la stat pentru crescătorii de păsări și porci

Redacția

Parlamentul se reuneşte la Iaşi, de 1 Decembrie

Redacția
Încarcă...