
Nereguli în trafic pe partea de transport persoane în regim taxi. În ultimele zile, mai mai şoferi au intrat în vizorul agenţilor de la Poliţia Locală, după ce nu au respectat locurile de aşteptare destinate serviciului de transport taxi.
Trei şoferi pe maşini echipate taxi s-au ales cu amenzi între 100 lei şi 250 lei, şi două puncte de penalizare, pentru că au ignorat regulile de circulaţie şi au oprit sau staţionat în locuri nepermise.
“În data de 10 august, V.A în vârstă de 25 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism ce execută servicii de transport persoane în regim de taxi, nu a respectat locurile de aşteptare pentru serviciul de transport taxi, staţionând în faţa Marketului Penny, pe strada Gării. A fost sancţionat cu 100 lei amendă, conform HCL 155/2009. F. V de 48 ani, în calitate de conducător al unui autoturism ce execută servicii de transport persoane în regim de taxi, a oprit voluntar pe trecerea de pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător, de pe strada Gării”, a declaratVasile Avasiloaie, şeful Poliţiei Locale.
“În data de 09 august , T.C, 39 de ani, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier Accesului interzis, montat pe strada Izvoarelor. Ultimii doi au fost sancţionaţi cu 250 lei amendă şi două puncte de penalizare”, a precizat Vasile Avasiloaie, şeful Poliţiei Locale.
Precizăm faptul că, pentru a putea aplica prevederile legale pe partea de taximetrie, şi a veni în sprijinul responsabilului de la Transporturi din cadrul Primăriei, Poliţia Locală a înaintat către municipalitate, un referat prin care cere împuternicire din partea edilului local.
Cu amendă s-a ales şi un tânăr din Drăguşeni, judeţul Suceava, care a ignorat indicatorul Accesul interzis, şi intrat cu maşina pe platoul din zona Parcului Municipal.


