RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Taxele și impozitele locale pentru 2025 în dezbatere publică. La Pașcani se indexează cu indicele de inflație! Crește și taxa de salubritate

Primăria Municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul de taxe și impozite locale aferente anului 2025. Documentul este postat pe site-ul instituției, iar cei care vor să depună propuneri și sugestii o pot face până pe 15 noiembrie.

Conform documentului citat, taxele și impozitele locale vor fi păstrate în valorile procentuale aferente acestui an, însă vor fi indexate cu indicele de inflație aferent anului 2023. Astfel, dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat, pășcănenii vor plăti cu 10,4% mai mult în anul 2025. Această indexare cu cota inflației va fi aplicată și pentru taxa de salubrizare, care va ajunge anul viitor la 15 lei pe lună, pentru persoanle fizice.

Chestionat pe nivelul taxelor pentru persoanelor juridice, primarul Marius Pintilie a declarat în conferința de presă săptămânală, ce a avut loc ieri, 31 ocotmbrie, că la Pașcani taxele și impozitele pentu mediul de afaceri sunt orientate spre minim.

„Din punct de vedere al cotelor de impozitare, mediul de afaceri la Pașcani este impozitat spre puțin sau mic. Nivelul de impozitare pentru mediul de afaceri este mic la Pașcani, comparativ cu toate celelalte localități de aceeași categorie, Din punctul ăsta de vedere, nu ne propunem nici să modificăm în plus nici în minus, adică să rămânem cu același nivel de impozitare ca și anul trecut. Pe de altă parte, facem tot posibilul acolo unde suntem solicitați din punct de vedere administrativ, să ajutăm mediul de afaceri cu certificate de urbanism, cu autorizație de construcție, unde este cazul. I-am chemat și la întâlniri în așa fel încât să discutăm ceea ce își propun să facă perioada următoare. Poate investițiile noastre într-un fel sau în altul se corelează cu investițiile lor. O parte dintre ei au venit. o parte n-au venit la aceste discuții, noi suntem în continuare deschiși să colaborăm cu ei. Îi așteptăm cu drag de fiecare dată le suntem alături, indiferent de tipul de afacere care se dorește să se facă” , a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

  

Related posts

Programul Rabla pentru electrocasnice 2021. Cum primeşti voucher de 500 lei de la stat

Redacția

www.scudas.com a fost lansat de noul proprietar al fabricii de renume din Pașcani

Marius Parteni

Pantazi critică proiectul noii piețe din vale! Bodoașcă spune că în mandatele fostului primar a înflorit specula

Răzvan Grecu
Încarcă...