NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Tătăruși: Tânăr urmărit național reținut de Poliție într-un bar din Copou

Trei ani de zile este pedeapsa primită de către un tânăr de 23 de ani din comuna Tătăruși, care a condus un autoturism pe drumurile publice care nu era înmatriculat și fără a avea permis.

Ieri seară Alexandru Ghiban a fost reținut de polițiștii din cadrul Biroului Urmăriți din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași. Conform buletinului de presă transmis redacțiilor tânărul a fost identificat într-un local din zona Copou, el fiind dat în urmărire națională.    

Alexandru Ghiban a mai fost implicat în trecut în evenimente rutiere. Pe data de 15 ianuarie a lovit cu mașina o căruță în care se aflau trei persoane. După accident a părăsit locul faptei fiind identificat de polițiști la aproximativ 2 kilometri distanță. El a fost testat cu aparatul alcool test rezultând o îmbibație alcoolică de 0,25 miligrame alcool pur în aerul expirat.

  

În anul 2012 tânărul a fost suprins de polițiștii pășcăneni conducând o mașină cu numere false și fără permis auto. El a fost bănuit că ar fi implicat în Iași în furturi de autoturisme, însă în acest caz cercetările continuă.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

VACANŢA STUDENŢILOR, PE ULTIMA SUTĂ DE METRI: RECOMANDĂRILE POLIŢIEI IEŞENE

Redacția

Tânăr din Lespezi depistat de polițiști pe motoscuter fără permis

Redacția

Bărbat găsit în comă pe stradă în apropiere de casă

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site