NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Tătăruși, decembrie: Iluminat festiv,Târg de Crăciun și Festival de Datini și Obiceiuri

Sărbătorile de iarnă sunt marcate  de cele mai frumoase tradiţii româneşti, datini și obiceiuri la care nu dorim să renunțăm, pentru că ele ne încarcă sufletul de bucurie. Lumea satelor ne-a oferit întotdeauna un exemplu de tradiție și zestre spirituală.  Unele dintre cele mai frumoase obiceiuri de sărbători sunt în zona Moldovei.Un exemplu este comuna Tătăruși. Localnicii se pot mândri că în secolul vitezei se află printre regiunile țării care păstrează valorile tradiționale și în același timp le promovează.

”În Tătăruși vom avea o mulțime de manifestări cultural-artistice dedicate Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, Anul Nou și ale Bobotezei. De sâmbătă, 14 decembrie, începând cu orele 17.00,  pentru prima dată la Tătăruși vom organiza un Târg de Crăciun. Vom aprinde luminițele, va veni și Moș Crăciun. Seara va fi un spectacol deosebit și vă așteptăm cu drag pe toți”, ne-a declarat Costel Iosub, primarul comunei Tătăruși.

Edilul localității a lansat invitația către toți localnicii la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă care va avea loc pe data de 27 decembrie. Prin acest eveniment  se dorește păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor din străbuni.

”Pe 27 decembrie va avea loc cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Folcloric de Datini și Obiceiuri de Iarnă, unde avem invitate să participe la acest eveniment alaiuri și cete de colindători de pe Valea Siretului și Moldovei, din județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț. Vă așteptăm să sărbătorim împreună și să trăim aceste evenimente frumoase”, a mai precizat edilul.

Advertisements

Related posts

24 de comune din judeţ dispun de apă câteva ore pe zi

Redacția

Petrecere și voie buna la Ziua comunei Lespezi (VIDEO)

Irina Gherasim

100 de tablete pentru elevii de la Liceul ”Bogdan Vodă” din Hălăucești

Redacția
Încarcă...