O asociație din Pașcani a încercat să blocheze organizarea marșului Bucharest Pride organizat pe 7 iunie. Acțiunea a fost însă depusă târziu, la instanța greșită, iar până la urmă nu a mai fost timp să fie analizată.
Asociația „Apărătorii dreptei credințe calendarul ortodox iulian” s-a adresat Curții de Apel București, chemând în judecată Primăria municipiului București și pe primarul capitalei. Prin cererea depusă pe 29 mai, asociația a cerut suspendarea autorizației prin care se aprobase marșul.
Problema era apropierea Rusaliilor
Pentru data de 7 iunie, Primăria București a aprobat desfășurarea unui marș intitulat de organizatori „al normalității” și un altul, Bucharest Pride 2025, al comunității LGBTI+. Asociația pășcăneană a cerut suspendarea organizării celui din urmă, invocând faptul că se desfășura în apropierea Rusaliilor, „ceea ce ar putea conduce la declanșarea unor conflicte cu cetățenii normali, cu normalitatea și firescul, în scopul promovării ideilor antireligioase, a urii împotriva creștinilor”.
În opinia reprezentanților asociației, marșul Bucharest Pride era organizat intenționat în preajma Rusaliilor, „încercându-se a se dovedi că toți creștinii pot fi îngenunchiați și batjocoriți, discriminați fără să se opună sau să riposteze”.
De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei capitalei au cerut respingerea cererii, întrucât nu ar fi fost îndeplinite condițiile necesare pentru suspendarea aprobării date. Ar fi fost necesar să fie demonstrat un caz bine justificat și să existe un prejudiciu iminent, care nu putea fi evitat decât prin suspendare. Or, nu era cazul.
Dosarul a rămas fără obiect
Cererea asociației nu a mai ajuns să fie însă analizată. Pe 4 iunie, Curtea de Apel București s-a declarat necompetentă să judece cazul. Nu la București trebuia depusă plângerea, ci la Tribunalul ieșean. Dosarul a plecat la Iași, unde a fost înregistrat în preziua marșului, pe 6 iunie.
Stabilirea primul termen de judecată și acordarea timpului necesar părților pentru a-și pregăti apărarea și a se prezenta au dus analizarea dosarului până pe 16 iunie. Marșul se desfășurase deja, fără să fi fost semnalate conflicte semnificative cu opozanții lui. Cererea a fost respinsă, ca rămasă fără obiect. Teoretic, hotărârea Tribunalului poate fi contestată. Recursul nu ar mai avea însă nicio miză. De altfel, și ședința de judecată de la Tribunal s-a desfășurat în gol, părțile lipsind.
sursa ziaruldeiasi.ro