

Noul legislativ din orașul Târgu Frumos se întrunește joi, 26 noiembrie, în ședința ordinară aferentă acestei luni. Pe ordinea de zi sunt 23 de proiecte de hotărâre.
Multe vizează desemnare reprezentanților Consiliului Local, în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Vor mai fi discuții pe marginea unor adrese venite din partea Ministerului Administrației și Internelor, cu privire la deciziile impuse în această perioadă.
Tot în ședința de joi este programat să depună jurământul de credință și consilierul Costin Daniel Arvinte, din partea PSD.