NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Sute de persoane au stat una lângă alta, în poarta Spitalului Municipal, pentru a ajunge la medici. Distanțarea socială respectată doar în interiorul unității medicale!

Sute de persoane în această dimineață la poarta Spitalului Municipal de Urgență Pașcani.

Toate așteptau încolonate pentru a trece de etapa triajului epidemiologic, ca ulterior să  beneficieze de îngrijirile medicale și rețete.    

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Pașcani anunța de la sfârșitul săptămânii trecute cum anume va fi organizat accesul în unitatea medicală.

”Reluăm asistența medicală ambulatorie și internările continuie, pentru pacienții care nu pot fi îngrijiți la domiciliu. Triajul epidemiologic,purtatul măștii care să acopere nasul și gura, păstratul distanței obligatorii de doi metri conform legislației în vigoare sunt obligatorii. Se va face testarea rapidă a tuturor pacienților care vor fi internați in spital”, ne-a declarat doctorul Daniel Bechir, managerul unității medicale.

Cât privește activitatea din Compartimentul de Primiri Urgențe, pacienții au trecut prin același triaj epidemiologic, după care au fost preluați de către medicul de gardă și personalul angajat. S-a luat decizia ca pe fiecare secție să fie internați unul,maxim doi pacienți, iar în saloane vor putea fi până la trei pacienți.

Oamenii pe care reporterii Actualitatea Tv şi NewsPacani.com i-au intervievat în această dimineaţă la poarta unității medicale au susținut că înțeleg situația, dar nu le este frică să vină la medic. Mulți erau dintre cei care trebuiau să beneficieze de rețete compensate pentru procurarea de medicamente.  

Dacă în curtea spitalului aveau acces spre cortul unde se efectua triajul epidemiologic și intrau în medie câte trei persoane, la poartă distanțarea socială nu era deloc respectată. Oamenii și-au așteptat rândul unii lângă alții.

La Spitalul CF și Policlinica din zona vale, care aparține tot de unitatea medicală, prezența cetățenilor a fost una redusă.

loading...
Advertisements

Related posts

Vezi pe cine a mai accidentat ,,primăvara”

Răzvan Grecu

A băut vin până a intrat în comă

Răzvan Grecu

Solidaritatea Sanitară lansează Platforma de monitorizare a numărului de salariaţi din sănătate infectaţi cu coronavirus

Redacția
Încarcă...