NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Sute de mii de români au cerut amânarea ratelor, pe perioada stării de urgență

Pe principiul domino-ului, criza coronaviruslui nu a iertat pe nimeni. De la companii închise şi angajaţi trimişi în şomaj tehnic, până la imposibilitatea de plată a ratelor nu a fost decât un pas.

Stau dovadă cifrele publicate de Asociaţia Română a Băncilor. În două luni, peste 300 de mii de români au cerut suspendarea plăţii ratelor. 83 la sută dintre cereri au fost deja soluţionate.

15 iunie 2020. Este termenul limită pentru depunerea cererilor de amânare a plăţii ratelor. În cazul persoanelor fizice, este suficientă o declaraţie pe propria răspundere.

Firmele, în schimb, trebuie să dovedească că se află în incapacitate de plată. Până acum, în două luni, băncile au primit peste 300 de mii de astfel de cereri.

O treime dintre clienţi au cerut suspendarea ratelor pe nouă luni. Au fost însă şi români care s-au lovit de refuzul categoric al instituţiilor de credit.

Adrian Cuculis, avocat: Multe IFN-uri au spus că o chestiune indirectă, de imposibilitate de plată, nu poate să fie vorba de concedierea sau intrarea în șomaj tehnic a unuia dintre cei doi debitori din contract.

Avocaţii ne sfătuiesc să ne uităm cu atenţie pe documente.

Adrian Cuculis, avocat: Banca sau IFN-ul are obligația ca pe lângă graficul de rambursare care va trebui să fie extins cu o perioadă similară cu perioada suspendării plății ratelor și un alt grafic de rambursare cu privire la plata dobânzilor acumulate, datorie care trebuie să facă corp distinct față de datoria inițială.

Mare grijă şi la propunerile băncilor. Multe oferte de amânare a ratelor pot ascunde capcane, spun economiştii.

Dragoș Nichifor, analist bancar: Orice situaţie în care s-ar ajunge la nivel de doi ani de zile de neplată a principalului şi doar a dobânzii nu înseamnă decât o amânare nejustificată a plăţii din principal a creditului, ceea ce face ca acel client să nu îşi scadă datoria către bancă în aceşti doi ani, ci să se ducă către costul cel mai prost posibil al creditului, acumulând dobânzi de doi ani de zile pe un sold care nu descrește natural.

Românii care, dintr-un motiv sau altul, nu pot beneficia de prevederile ordonanţei 37 se pot adresa Centrului pentru Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul bancar.

Alexandru Păunescu, CSALB: În ultimele trei săptămâni, numărul de cereri primite de CSALB a crescut vertiginos, culminând acum două săptămâni cu un număr record de 122 de cereri. Solicitările sunt cam aceleași și privesc comisioane, reduceri de sold, reduceri de dobândă, găsirea unei soluții de a diminua rata lunară.

În România, peste 1,5 milioane de persoane fizice şi 100.000 de firme au împrumuturi la bănci.

observator

loading...
Advertisements

Related posts

Bloomberg despre România: Cea mai rapidă creştere economică din UE nu i-a făcut mai bogaţi pe români

Redacția

De astăzi se măresc salariile medicilor și asistentelor. 15.000 de lei fără sporuri

Redacția

Noi reduceri Wizz Air valabile astăzi pentru zborurile către 5 țări

Redacția
Încarcă...