NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Surpriză: Angajații de la Evidența Populației au găsit doar 744 de semnături valabile din cele 3.089 depuse pentru susținerea revocării delegării serviciului de apă-canal către ApaVital Iași!

Primarul Dumitru Pantazi și reprezentanții ApaVital Iași pot răsufla ușurați. Funcționarii publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Pașcani au reușit performanța de a anula 2.220 de semnături de susținere a proiectelor de hotărâre depuse la registratura Consiliului Local de doi cetățeni plătitori de taxe și impozite locale.

Este vorba despre inițiativele legislative ale lui Dumitru Popa și Ion Moțatu prin care se cerea votul consilierilor locali pentru ieșirea municipiului din ARSACIS și revocarea contractului de delegare a serviciilor de apă-canal către ApaVital Iași.

Conform unui document transmis Administrației Publice de șeful S.P.C.L.E.P. Pașcani, Marinela Ionescu, din totalul de 3.089 de semnături de susținere după verificare au rămas valabile doar 744, în timp ce 103 dintre semnatari nu au putut fi identificați în baza de date, iar 2.220 au fost înscriși pe liste cu date incomplete, eronate, greșite și cu serii de acte de identitate ce aparțineau altor persoane. Din verificări a mai rezultat că un număr de 22 de semnatari ar locui pe raza altui județ.

  

Contactată telefonic Marinela Ionescu a explicat incredibila situație prin faptul că mulți dintre semnatari au trecut incomplet adresa, au omis numărul străzii sau au trecut prenumele greșit.

Cu alte cuvinte dacă semnatarul nu a trecut numărul străzii ci doar numele ei, atunci susținătorul a fost considerat ca fiind înregistrat incomplet, la fel și în cazul prenumelui dacă în loc de Ioan a scris Ion, ori un singur prenume din două.

De partea cealaltă inițiatorii susțin că dacă este omis numărul străzii sau adresa este incompletă asta nu înseamnă că semnatarul nu locuiește în Pașcani și nu are drept de vot, cerințele minime prevăzute de lege. Ion Moțatu a mai explicat că dacă persoana care a semnat a fost găsită în baza de date a municipalității ca având drept de vot atunci după cum spune legea semnătura trebuie considerată valabilă.

De altfel acesta a declarat că mâine se va duce la S.P.C.L.E.P. Pașcani pentru o confruntare a documentelor. În opinia sa în cel mai rău caz cel puțin 2.500 de semnături îndeplinesc condiția necesară pentru a susține proiectele inițiate de societatea civilă.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Revelion in strada si in acest an

Redacția

Scuarul de pe strada Moldovei este desființat. Ideea unui sens giratoriu este abandonată!

Marius Parteni

Participanţii Balcaniadei de Geografie în vizită la Primăria Pașcani

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site