NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Suceava își vindecă rănile, judeţul este pe locul 5 în ţară la numărul de cazuri noi de Covid-19

Numărul de cazuri noi în Suceava, plasează judeţul abia pe locul cinci în ţara noastră.

Astfel, în medie, numai în ultima săptămână, au fost 12 persoane pe zi infectate, în condiţiile în care în luna aprilie media era de 100 de cazuri în 24 de ore.

Prof univ dr Mihai Damian, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava:Există probabil un anumit grad de imunizare şi în plus, cred că a fost o răspândire foarte accentuată, dar localizată.

Greşelile majore pentru situația de la Suceava ar fi fost făcute la nivel național.

Prof univ dr Mihai Damian, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava:Dacă ai suspecţi sau ai zone suspecte şi tu dai răspunsurile în trei, patru zile, în acele zile este îndeajuns de mult timp să răspândească virusul.

Faptul că situația se îmbunătățește la Suceava este evidentă. Ambulatoriul de specialitate de la Spitalul Județean, unul dintre cele mai mari din țară, închis în urmă cu trei luni, a fost redeschis.

Aproape toate cabinetele din ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă de la Suceava sunt deschise, râmân totuşi închise cabinetele de gastroenterologie, diabet, boli infecţioase şi pneumologie.

Există o regulă importantă pe care pacienţii, dar şi medicii trebuie să o respecte şi anume, nu pot fi făcute mai mult de două consultaţii pe oră.

De altfel, în acest moment nu mai există niciun angajat al spitalului infectat cu noul coronavirus, în condițiile în care 90% dintre medicii de acolo au avut coronavirus. În județul Suceava, peste 4.000 de persoane au fost infectate cu COVID-19.

OBSERVATOR

Advertisements

Related posts

Câţi români au fost repatriaţi cu avionul în ultimele 10 zile

Redacția

Ploi şi vijelii în aproape toată ţara

Redacția

Un tânăr de 20 de ani a incendiat casa unchiului său, din cauza unei datorii

Redacția
Încarcă...