

UPDATE 17.15: Trupul neînsuflețit al tinerei a fost preluat de către Institutul de Medicină Legală
UPDATE: Un câine special antrenat, adus în zonă și care apoi a plecat după miros, s-a oprit în fața căminului UMF
”Astazi, in jurul orei 15.30 polițiștii Sectiei 2 Politie Iasi au fost sesizati prin 112 de catre o persoana despre faptul ca a gasit o tanara decedata, pe care o cunoaste si care i-a transmis anterior locul in care se deplaseaza. In cauza politistii efectuează cercetări pentru stabilirea imprejurarilor in care a survenit decesul tinerei. De asemenea, a fost dispusa efectuarea necropsiei pt stabilirea cauzei decesului. Părinții tinerei au sesizat disparitia fetei, astazi, 08.01.2021, in jurul orei 15.00.”, a transmis IPJ Iași.
Știre inițială: Descoperire oribilă în această după-amiază la pârtia de ski, din Copou. O studentă în anul V la UMF a fost găsită ștrangulată cu coliere de plastic, în genul celor care au ucis-o pe Diana Gugulică, în urmă cu 5 ani, în parcul Copou.
Tatăl tinerei a fost cel care a anunțat poliția în cursul zilei de astăzi, fata lipsind de acasă încă de aseară.
La fața locului au sosit echipajele de poliție, iar criminaliștii vor fi cei care vor stabili dacă este vorba despre o crimă sau sinucidere.