RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Stroe, despre funcţionarea coaliţiei: „Ambele partide sunt mulţumite de această formulă politică. Există o foarte bună colaborare”

„Nu sunt probleme în funcţionarea acestei coaliţii. Din contră, pot spune că există o mulţumire din partea ambelor partide de această formulă politică aleasă, care vă asigur că funcţionează. Există în acest moment stabilitate politică, lucru pe care l-am dorit cu toţii tocmai pentru a traversa această perioadă extrem de dificilă. Există în momentul de faţă o înţelegere şi o agendă pe care o respectăm în egală măsură. Există şi foarte multe proiecte concrete majore pe care le putem pune în aplicare”, a declarat Stroe la Adevărul Live. 

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că tensiunile şi rivalităţile au fost depăşite. „Din punctul nostru de vedere, în momentul de faţă există o foarte bună colaborare şi nu cred că ar mai fi dispute politice. Noi am părăsit perioada aceea când erau mici tensiuni şi rivalităţi. Vorbim despre un mod foarte responsabil de a duce această guvernare mai departe. (…) Cred că am depăşit momentele rivalităţilor politice. Chiar dacă suntem două partide diametral opuse, asigurăm o guvernare responsabilă şi serioasă”, a mai spus Ionuţ Stroe.

Vezi şi: Purtătorul de cuvânt al PNL: „Nicolae Ciucă poate avea un impact serios la prezidenţiale”

Adevărul Live.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ministerul Afacerilor Interne anunță că a fost înființat un grup de lucru pentru refugiații din Ucraina

Redacția

Daea: “Nu ne oprim cu creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei. Să fie foarte clar”!

Redacția

Ciolacu: Nici eu, nici Ciucă nu vom lua decizii cât suntem în funcție pe Pilonul II de pensii

Redacția
Încarcă...