News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Strategia de dezvoltare a județului Iași, actualizată pentru noi proiecte

Iașul își pregătește următoarea etapă de dezvoltare. Printre cele mai importante se numără trenul metropolitan, un Complex Olimpic Metropolitan și un parc industrial la Holboca. Trenul metropolitan este una dintre cele mai așteptate inițiative. Proiectul ar urma să lege municipiul de localitățile din zona metropolitană și să fie integrat cu celelalte mijloace de transport. Pentru realizarea lui vor fi necesare însă studii, documentații tehnice, stabilirea traseului și identificarea finanțării.

Pe lista investițiilor apare și un Complex Olimpic Metropolitan, dar și un parc industrial în comuna Holboca, proiect destinat dezvoltării economice și atragerii de noi investiții.

Strategia mai include un centru pentru cultură și industrii creative, Arhiva Județului, un padoc metropolitan, dar și noi spații verzi și de agrement în Horpaz și Tomești.

Deocamdată, niciunul dintre cele opt proiecte nu are, prin această actualizare, finanțarea sau lucrările aprobate. Urmează documentațiile tehnice și căutarea surselor de bani.

  

Costel Alexe, Președinte CJ Iași:

Credeți că strategia de dezvoltare a oricărui județ să fie actualizată ori de câte ori este necesară? Necesară a fost și de această dată pentru a include aceste obiective în cadrul strategiei, pentru ca ele, ulterior, să poată obține surse de finanțare, la fel cum strategia de dezvoltare a județului nostru este necesară tuturor celor din județ care vor să depună proiecte. Noi, în cazul de față, avem aceste două entități, Miroslava și Tomești, care au planuri de a-și depune proiecte pe ADR Nord-Est și era firesc să avem strategia de dezvoltare actualizată. Practic, sunt planurile noastre pe termen lung pentru a putea fi cuprinse în următorul exercițiu financiar, pentru că, altfel, finanțatorul nu-ți finanțează ceva ce nu ai trecut în strategie.

sursa telem.ro

Related posts

DSP Iași: Două decese din cauza infectării cu virus gripal A și pneumonie

Redacția

Gospodinele din Iaşi, vinovate de poluarea mediului: prepararea cozonacilor şi a sarmalelor a dus la creşterea noxelor din aer

Redacția

Gafa monumentală a primarului Chirica: ”Făuritorii urinii”. Moment din discursul său VIDEO

Redacția
Încarcă...