Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect de lege care prevede modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice în sensul ca sporurile pentru condiţiile de muncă să fie incluse în salariul de bază, transmite Agerpres.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe data de 4 aprilie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Virgil Guran, care conduce şedinţa de luni a plenului.
Potrivit proiectului, iniţiat de 27 de parlamentari PNL, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acordat pentru luna anterioară, se introduce în salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.
Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare prevăzute de prezenta lege se majorează în mod corespunzător.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, sporurile pentru condiţii de muncă reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se abrogă,
» Citește continuarea pe pagina autorului


