RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
IașiSănătate

Spitalul Veterinar de la USV Iași are nevoie de sânge. Medicii îi roagă pe ieșeni să aducă câinii la clinică pentru recoltare! Gestul aduce o mulțime de beneficii

Spitalul Veterinar de Urgență al Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași se confruntă cu o lipsă acută de donatori de sânge canin, situație care îngreunează salvarea vieților animalelor aflate în stare critică.

În fiecare zi, medicii veterinari din cadrul Spitalului Veterinar de Urgență din Iași se confruntă cu situații în care viața unui cățel poate fi salvată doar printr-o transfuzie de sânge. Cu toate acestea, lipsa donatorilor devine o piedică majoră în acordarea tratamentelor salvatoare. Doctorul veterinar Paula Maria Pașca trage un semnal de alarmă: fără o bază consistentă de donatori canini, misiunea lor devine o luptă contra-cronometru, adesea pierdută.

Pentru a deveni donator, un câine trebuie să respecte o serie de condiții clare și stricte, menite să asigure atât siguranța lui, cât și eficiența procedurii medicale. Greutatea, vârsta și starea generală de sănătate sunt factori esențiali, iar selecția donatorilor se face cu mare grijă de către echipa medicală.

Medicii veterinari spun că procesul este dificil, întrucât foarte puțini câini îndeplinesc toate cerințele necesare. De asemenea, disponibilitatea stăpânilor și colaborarea acestora joacă un rol important în întregul demers.

  

„Ducem lipsă de donatori căței. E un chin, e complicat să găsim donatori. Ca să poată dona, trebuie să aibă peste un an, să nu aibă patologii cronice, să fie vaccinați și deparazitați la zi, să aibă peste 20 de kg. Este extrem de importantă greutatea, deoarece noi trebuie să recoltăm o anumită cantitate de sânge. De obicei, recoltăm în jur de 450 ml și, atunci, trebuie să avem un cățel suficient de mare, care să furnizeze cantitatea asta de sânge, fără să îi pună viața în pericol. Iar dacă sunt femele, este foarte important să nu fi fost niciodată gestante. Și, bineînțeles, dacă este agresiv, nu putem lucra cu el, pentru că trebuie să fie cât de cât liniștit”, a explicat dr. Paula Maria Pașca, medic veterinar.

Beneficii reale pentru donatori și stăpâni

În ciuda provocărilor legate de selecția riguroasă, procesul vine cu avantaje semnificative pentru cei care aleg să se implice. Medicii veterinari încurajează proprietarii de câini să vadă donarea nu doar ca pe un gest salvator, ci și ca pe o oportunitate de a avea grijă suplimentară de proprii patrupezi.

Câinii donatori beneficiază de analize medicale complexe, în mod gratuit, iar recompensele nu sunt doar medicale, ci și materiale. În plus, animalele intră într-o bază de date, care le face ușor accesibile pentru viitoare intervenții, contribuind astfel la salvarea altor vieți.

„Dacă donează, beneficiază de analize de sânge gratuite, beneficiază de teste pentru boli vectoriale și, bineînțeles, de mâncare de la sponsorii noștri, un aspect care este destul de important, pentru că mâncarea pentru câini este destul de costisitoare și, mai ales, mâncarea de calitate. Noi oferim saci mărișori, cam de 10-14 kg. Și oferim și testul de grupa de sânge tot gratuit. Noi avem acum câțiva donatori, dar nu foarte mulți. Majoritatea sunt studenți, ei sunt mai accesibili, ei vin cam mereu când este nevoie”, a mai spus Paula Maria Pașca, medic veterinar.

Stăpânii care își aduc câinii la donare economisesc considerabil. Analizele de sânge, testul de grupă și cel pentru bolile vectoriale sunt oferite gratuit și valorează, în mod normal, în jur de 800 de lei. La acestea se adaugă și hrana oferită, de calitate superioară, în saci mari, ceea ce înseamnă o economie substanțială pentru bugetul lunar al unui proprietar responsabil.

Lipsa de donatori de sânge de la Spitalul Veterinar al USV Iași rămâne o problemă urgentă, iar sprijinul comunității este esențial pentru salvarea vieților animalelor.

sursa bzi.ro

Related posts

Nelu Tătaru, despre efectele deciziei CCR: „30.000 de pacienți sau suspecți au plecat din izolare”

Redacția

Pașcani: 52% dintre cadrele didactice s-au vaccinat

Oana Cordoneanu

Cazul femeii de 200 de kg din Iaşi care a ieşit afară pentru prima dată în 12 ani. Pompierii au spart un perete pentru a o scoate

Redacția
Încarcă...