RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Spitalul Municipal sub asediu COVID-19. Secția de Îngrijiri Paliative ar putea deveni un focar!

Zece persoane internate la secția de Îngrijiri Paliative de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani au fost confirmate pozitiv, ca urmare a testului la care au fost supuse în decursul zilei de ieri. Măsura testării a fost luată ca urmare a îmbolnăviri șefului acestei secții.

În cazul a zece din cei 49 pacienți internați pe această secție, testul a indicat valori pozitive. Au fost efectuate și alte 36 de teste în ceea ce privește cadrele medicale, rezultatele fiind negative. Urmează testarea pentru alte 20 persoane.

Ancheta Direcției de Sănătate Publică Iași urmează să stabilească cauza infectării persoanelor.

Daniel Bechir, managerul Spitalului Municipal de Urgență, a susținut că persoanele confirmate pozitiv vor fi transferate în spitale unde se tratează astfel de cazuri.     

  

Related posts

Medicul sucevean Tiberius Brădățan a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății

Redacția

COVID: Misterul retestărilor pozitive la Iași. 25% dintre bolnavi se negativează greu

Redacția

Prof. dr. Vlad Ciurea, neurochirurg: „Nu recomand săriturile în apă de niciun fel“. Ce riscuri pot fi pentru creier

Redacția
Încarcă...