NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Spitalul groazei din Reșița va fi desfiinţat! Decizia autorităţilor este definitivă

După ce imaginile au făcut înconjurul României și nu numai, autorităţile locale au declarat că în pofida faptului că situaţia a fost remediată rapid, Reșița a primit o palmă. Tot în urma acelor imagini, edilul alături de președintele Consiliului Județean au decis să construiască un nou spital în localitate, iar actualul spital va fi închis.
Conform declaraţiilor făcute de Ioan Popă, primarul Reșiței, spitalul ar urma să fie desfiinţat iar în locul acestuia se va construi o nouă unitate medicală. În aceste considerente, au fost începute demersurile pentru construcţie

„În contextul a ceea ce s-a întâmplat la Reşiţa, cu spitalul judeţean, cu situaţia aceea destul de ingrată, am luat decizia împreună cu preşedintele CJCS şi vom face un spital nou, greenfield, de la sol. Am identificat terenul, în zona Triaj, într-o zonă care uneşte centrul vechi cu centrul nou al oraşului. Am luat deja legătura cu firma care a făcut spitalul de la Mioveni. Vrem să facem un spital de 150 de milioane de euro, parţial cu finanţare pe Programul Naţional de Rezilienţă, parţial dintr-o altă sursă de finanţare, care poate fi chiar şi un parteneriat public privat”, a declarat Ioan Popă.

Acordul de construcţie a noului spital va fi semnat în câteva zile. Protocolul le va permite încheierea unui parteneriat în ridicarea clădirii.

„În februarie, Consiliul judeţean va aloca un milion de euro pentru studiu de fezabilitatea şi după încheierea protocolului vom afla în ce măsură ne putem implica şi noi la aceste cheltuieli”, a mai declarat Ioan Popă. Conform declaraţiilor primarului Reşiţei, terenul pe care se va ridica spitalul are 24 de hectare şi aparţine administraţiei locale. Noul spital judeţean al Reşiţei ar trebui să fie funcţional cel mai târziu în 2025.

  

Imaginile din spitalul din Reșița au făcut înconjurul României

Cinefilii pot spune că imaginile prezentate de un bolnav de COVID-19 internat în Spitalul Judeţean Reșița pot fi cu succes dintr-un film de groază. Pe imaginile apărute în spaţiul public se poate vedea faptul că în spitalul amintit mai sus este o mizerie de nedescris iar pacienţii stau pe jos, fiind lăsați de izbeliște. Puteți accesa imaginile din spitalul groazei Reșița dând click aici.

În urma apariţiei acestor imagini, în Spitalul din Reșița s-a efectuat imediat un control. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a transmis reprezentanţilor Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) să demareze în regim de urgenţă un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşita.

Conducerea Ministerului Sănătăţii a luat legătura cu reprezentanţii autorităţilor locale, respectiv Consiliul Judeţean Caraş Severin, în subordinea căruia se află Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa pentru dispunerea măsurilor necesare pentru remedierea de urgenţă a deficienţelor”, a transmis la acea dată Ministerul Sănătăţii.

bzi

Advertisements

Related posts

Palatul Brukenthal din Avrig, un loc de poveste pentru o vacanţă de neuitat

Redacția

Anchetă după ce o femeie a primit șuruburi în loc de un telefon de 6.700 de lei. Reacția magazinului de unde l-a comandat

Redacția

Şefă de promoţie, printre elevii eliminaţi din Bacalaureat pentru fraudă: „Merg în instanţă. Îmi vreau diploma înapoi!“

Redacția
Încarcă...