NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Spitalul de la Lețcani, care a costat 13 milioane de euro, încă stă închis. După problemele de încălzire, acum a fost și inundat

Spitalul modular de la Lețcani nu poate fi deschis. Unitatea care a costat 13 milioane de euro a fost închisă acum două luni pentru că sistemul de climatizare nu făcea față, iar pacienții și medicii stăteau în frig. Acum apa de ploaie se infiltrează pe sub uși, până pe holurile care duc spre Terapie Intensivă.

În urma ploilor abundente ploaia s-a infiltrat pe sub uși și a ajuns până pe holurile spitalului modular de la Lețcani.

Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase: „Există un spațiu destul de mare sub uși, după cum puteți observa și în momentul de față apa tot se prelinge în interiorul spitalului”

Spitalul modular de la Lețcani ar fi trebuit redeschis săptămâna aceasta, la două luni după ce s-a pus lacătul pe el pentru că era frig în saloane. Un raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătății arăta existența a nu mai puțin de 31 de deficiențe. Una dintre ele viza tocmai sistemul de evacuare a apelor pluviale. După ce în Iași a plouat fără încetare aproape 24 de ore, apa a pătruns pe sub uși.

  

Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase: „Un spital trebuie să fie etanș. În momentul în care venim la serviciu, din punctul meu de vedere și nu numai, consider că trebuie să lucrăm în condiții optime”. 

Șefa asociației care administrează spitalul de la Lețcani nu consideră că acest incident ar trebui sa împiedice redeschiderea spitalului.

Alina Popa, director al Asociației Euronest: „Aici plouă prin senzorul de la ușă. Peste tot unde vor mai fi probleme se vor rezolva. Din punct de vedere tehnic spitalul este pregătit să se redeschidă”. 

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: „Infrastructura de la Lețcani nu e ideală. E nevoie de infrastructură mai multă, mai multe paturi ATI”.

Vineri va avea loc o întâlnire între autorități pentru a se analiza în ce măsură problemele invocate în raportul corpului de control al Ministerului Sănătății au fost rezolvate.

Vasile Cepoi, director al DSP Iași: „Să ne trimită documentația să vedem cum stau lucrurile și împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență să decidem dacă se îndeplinesc condițiile de deschidere fără riscuri a secției respective”. 

La spitalul de la Lețcani există autorizație pentru 110 locuri, dintre care 40 la Terapie Intensivă. Nu au fost însă folosite niciodată mai mult de 18 paturi ATI.

digi24

Advertisements

Related posts

Tânăr găsit într-un şanţ din Hălăuceşti. Avea o alcoolemie de 1,30 la mie

Ema Roman

Pășcănean cu arsuri pe brațe,transportat la Spitalul Municipal

Marius Parteni

Doi copii în spital după ce s-au jucat cu material pirotehnice

Răzvan Grecu
Încarcă...