NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Spațiile verzi din Pașcani înfrumusețate cu flori, copaci și gazon

O nouă strategie de înfrumuseţare a municipiului, prin reamenajarea spațiilor verzi. Au fost plantați mesteceni, în rondurile de pe esplanade din zona vale, au fost sădite diferite soiuri de flori, dar și aplicat gazon pentru înfrumusețarea orașului.   

”Am început această activitate de acum trei zile, întrucât tufele de buxus erau un real coș de gunoi și locul ideal pentru țânțari și muște. Nu mai puteau fi curățate pentru că în interior erau uscate, am procedat la scoaterea lor și plantarea în locul respectiv a mestecenilor și a tufelor de trandafiri și crizanteme. Precizez că, aceste spații pe care le vedeți mai mici vor fi în alternanță cu mestecenii și cu prunus nigra.  La fel vor avea trandafiri și crizanteme și pe lângă acestea ne-am gândit ca pentru a nu mai cheltui bani mulți din bugetul Primăriei să plantăm și flori cum ar fi lalele, crizanteme, flori perene care an de an vor ieși și vor înfrumuseța spațiile respective. La rondurile de flori care sunt mai mari, ne-am gândit ca pe margine să punem gazon, iar în zona de centru să avem plantați mesteceni. Tot la fel vor fi spațiile în alternanță cu prunus nigra, trandafiri, crizanteme, lalele, narcise, flori perene, astfel încât în fiecare an să avem o pată de culoare pe spațiile respective și să nu mai fie acea monotonie, doar trandafiri și atât”, ne-a precizat Cristian Rățoi viceprimarul municipiului Pașcani.

Primăria face apel la pășcăneni, să păstreze orașul frumos și curat! În spatele aranjamentelor de flori și toate spațiile verzi de care se bucură pășcănenii în fiecare zi, se ascunde o muncă grea, făcută de muncitorii de la Spații Verzi și Sere.

Advertisements

Related posts

Fără taxe pentru schimbarea de sex

Redacția

Pașcani, 27 iunie: Ședință ordinară de Consiliu Local (VIDEO)

Redacția

Membrii Consiliului Local, interziși la ședințele unde primarul discută cu operatorul județean

Marius Parteni
Încarcă...