NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Spaimă în Târgu Frumos. Cum s-a infectat preotul din comunitatea lipovenească de COVID-19. Iată detaliile unui potențial dezastru de proporții

Noi detalii au ieșit la iveală în cazul preotului din comunitatea lipovenească din orașul Târgu Frumos, confirmat cu COVID-19. Aproape două sute de persoane au intrat în contact cu preotul care zilele trecute a trecut pe la casele lor. Totul a plecat însă de la o altă persoană apropiată de preotul din comunitate. Ancheta Direcției de Sănătate Publică va trebui să scoată la iveală o situație greu de gestionat. Oamenii din comunitate au ajuns să se teamă după ce virusul a cuprins și zona Târgu Frumos

Situație total neașteptată pentru una din cele mai mai importante comunități din județul Iași. De câteva zile, în comunitatea lipovenească din Târgu Frumos este o fierbere totală. Preotul Nichita Ichim a fost confirmat cu virusul COVID-19, acesta fiind internat în prezent la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din municipiul Iași. Preotul a fost cu molifta prin comunitate în urmă cu câteva zile, însoțit de dascălul bisericii, lucru care a stârnit și mai mare panică printre oameni.

Cum s-a ajuns însă ca o întreagă comunitate să tremure de frica unei infectări în masă în numai câteva zile?
Cel care s-ar fi infectat însă primul a fost dascălul bisericii, Grigore Luchian. Băiatul acestuia a venit recent din Belgia și a fost plasat în carantină. Nu se ştie dacă a apucat să se vadă cu părintele său. În plus, dascălul a ajuns însă de două ori la Iaşi la spital şi e posibil să fi luat de acolo virusul, de la un alt pacient. Acestea vor fi însă stabilite în urma anchetei

Câteva zile mai târziu, preotul și dascălul au participat la o înmormântare în Târgu Frumos. Cum Ordonanțele Militare instituite în această perioadă interzic slujbele de înmormântare cu mai mult de opt persoane, la cimitir au fost doar cei doi și rudele decedatului. A fost însă suficient ca preotul să ia virusul de la dascăl și apoi să-l trasmită mai departe diaconului și clopotarul Bisericii. Astfel, s-a ajuns ca, pe lângă preot și Grigore Luchian, Emil Lupu și Vlad Lupu să fie infectați. Înmormântarea respectivă a avut loc în urmă cu circa două săptămâni.

Preotul s-a protejat în casele oamenilor

Preotul internat la Spitalul de Boli Infecțioase a fost asimptomatic și nu și-a dat seama că a fost infectat. Acesta nu a vrut însă să ofere prea multe detalii despre situația sa.

„Sunt ocupat acum. Nu pot vorbi”, a spus părintele Nichita Ichim.

Înainte de a fi confirmat cu coronavirus, preotul a apucat să treacă pe la casele oamenilor. Acesta a respectat însă regulile impuse de autorități și a intrat în casele oamenilor cu mască de protecție, mănuși și dezinfectant. Comunitatea numără câteva sute de persoane, însă cu preotul și dascălul au intrat în contact 196 de oameni. Totul s-a întâmplat în urmă cu circa o săptămână. Preotul locuiește în Târgu Frumos doar cu soția. Aceasta nu a prezentat însă, până acum, simptome de COVID-19. Nichita Ichim are doi copii, care se află la Iași și care nu au intrat în contact cu tatăl lor.

Oamenii povestesc că dascălul s-a simțit rău de ceva vreme. Prima dată s-a internat la Iași pentru trei zile, după care a revenit acasă. Ulterior, după alte două zile a ajuns la Spitalul din Târgu Frumos, ca mai apoi să fie transferat la Iași, unde în urma testelor a și fost confirmat cu COVID-19.

Anchetă de la Direcția de Sănătate Publică

Echipele DSP au fost ieri la Târgu Frumos, unde au discutat cu oamenii care au intrat în contact cu preotul. Aceștia nu au fost testați, însă li s-a spus să rămână în locuințe, să-și vadă de treburile lor în grădini, dar să nu iasă din curte. Oamenii trebuie să intre în autoizolare obligatorie pentru a nu risca să-i îmbolnăvească pe alții.

„Împreună cu o echipă de la DSP avem oameni în teren care merg la toți cei pe la care a trecut părintele în perioada respectivă. Trebuie să vedem dacă ei au mai avut și alte contacte, în acest caz fiind derulată o anchetă epidemiologică. În calcul a fost luată o perioadă de acum câteva zile. Oamenii sunt în izolare. Părintele se simte bine, toți cei patru sunt internați acum la Boli Infecțioase și urmează tratamentul”, a spus Ionel Vatamanu, primarul orașului Târgu Frumos.

Lipovenii au mers la piață

Cei din comunitate au ajuns totuși să se teamă după ce preotul a fost depistat pozitiv. După ce acesta a trecut pe la casele lor, oamenii și-au reluat activitățile fără să știe de situație. Unii legumicultori au fost în piața din oraș pentru a comercializa marfa pe care o cultivă. În aceste condiții, oamenii au intrat în contact și cu alte persoane.

Deocamdată, în comunitate nu sunt probleme. Sperăm să fie bine și să nu ne trezim cu vreo surpriză neplăcută”, a spus Nicola Feodot, liderul comunității lipovene din Târgu Frumos.

BZI

Advertisements

Related posts

Pășcănean, transportat de urgență la spital, după ce a căzut de la 6 metri înălțime în timp ce culegea nuci

Teona Gherasim

Al 13-lea deces în România: o femeie de 72 de ani, la Timișoara

Redacția

Judeţul Iaşi este pe locul III în ţară după numărul noilor infecţii cu SARS COV-2

Redacția
Încarcă...