NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Șofer căutat de polițiști. A abandonat mașina cu care s-a răsturnat!

Polițiștii Biroului Rutier Pașcani caută proprietarul unui autoturism implicat într-un accident rutier. Acesta a avut loc în dimineața zilei de 21 august 2021, în jurul orelor 04.00, pe raza satului Conțești, comuna Valea Seacă.

Un apel la 112 anunța în dimineața respectivă că pe marginea drumului dintre Conțești și Heci se află un autoturism avariat.

“În data de 21.08.2021, ora 04:00, Secția de Pompieri Pașcani  a intervenit în localitatea Conțești, comuna Valea Seacă, județul Iași, la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism. La sosirea echipajelor la locul intervenției nu au fost găsite victime. Autoturismul răsturnat a fost scos de pe carosabil, au fost decuplate bornele de la acumulatori si au fost asigurate măsuri pentru prevenirea producerii situațiilor de urgență”, se arată în buletinul de presă al ISU Iași.

Polițiștii au cercetat zona și au stablit că nu sunt victime omenești. Cel mai probabil șoferul a ațipit, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat.

  

În cazul evenimentelor rutiere soldate cu pagube materiale, proprietarul mașinii sau șoferul are obligația să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea acestuia pentru întocmirea documentelor de constatare.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat, polițiștii au demarat procedurile de identificare a proprietarului mașinii, pentru a stabili modul cum s-au derulat evenimentele.

Advertisements

Related posts

552 cartușe găsite în curtea unui om din Brătești

Redacția

Minor trezit din somn şi lovit cu toporul

Redacția

Cum era să fie păcălit cu 10.000 lei un bătrân din Tătăruși! Un taximetrist a fost salvarea

Ema Roman
Încarcă...