NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Șofer băut, două accidente în 3 ore. Polițiștii l-au reținut

Un șofer beat din județul Neamț a făcut două accidente în numai 3 ore. După primul accident, în care etilotestul a indicat 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, a refuzat să i se ia sânge și a urcat la volan din nou, fără permis.

Marți seara, polițiștii din Neamţ au fost sesizaţi despre un accident, iar la scurt timp au găsit în trafic mașina implicată. Pentru că șoferul a refuzat să oprească, a fost urmărit, fiind prins pe o altă stradă, unde a intrat într-o mașină parcată.

Pentru că mirosea a alcool, bărbatul de 53 de ani din Piatra Neamţ a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dus la un centru de permanență din Piatra Neamţ, acesta a refuzat recoltarea de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, scrie Mediafax.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Poliţiştii i-au reținut permisul, însă la ora 22.00 au fost sesizaţi din nou că aceeași mașină a fost implicată într-un alt accident. Șoferul a fost găsit într-o parcare, testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și a doua oară șoferul a refuzat recoltarea de mostre biologice.

  

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Miercuri este prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.

DIGI24

Advertisements

Related posts

În perioada Sărbătorilor Pascale, la nivel naţional se va desfăşura campania „România Alege Viaţa”

Redacția

Activitatea Poliției Municipiului Pașcani în primele 9 luni ale anului 2013

Răzvan Grecu

Paznici controlați de polițiștii pășcăneni

Redacția
Încarcă...