RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Socrii au apelat la judecători ca să o alunge pe noră din curte. Nu plătea curentul

În atenţia magistraţilor Judecătoriei ieşene a ajuns un proces mai puţin obişnuit. Doi ieşeni şi-au chemat nora în faţa instanţei, cerând evacuarea acesteia din locuinţă. Acţiunea, înaintată la jumătatea lunii septembrie, a fost motivată de faptul că nora ocupă imobilul doar în baza bunăvoinţei lor.

Cei doi au afirmat că mariajul femeii cu fiul lor este complet compromis, nora adoptă un comportament violent şi refuză plata energiei electrice.

La rândul ei, nora a precizat că nu locuieşte în aceeaşi casă cu socrii, ci într-un alt imobil, situat în aceeaşi curte, extins şi consolidat împreună cu soţul său în urmă cu 14 ani.

Relaţia tensionată cu soţul ar fi consecinţa comportamentului violent al acestuia, împotriva bărbatului fiind emis de altfel în vara anului trecut şi un ordin de protecţie. De atunci, soţul locuieşte la părinţi, acesta fiind şi motivul pentru care socrii ar fi iniţiat acţiunea de evacuare.

  

În timpul procesului, instanţa a constatat că socrii nu au niciun act de proprietate asupra imobilului din care o vor evacuată pe nora lor.

În plus, de-a lungul timpului, socrii nu s-au opus efectuării lucrărilor de extindere şi igienizare a imobilului respectiv, recunoscându-i astfel, implicit, dreptul de a-l ocupa. Ca urmare, judecătorii au respins marţea trecută acţiunea socrilor. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată prin apel la Tribunal.

ziaruldeiasi.ro

Related posts

Bărbat din Suceava prins de polițiștii din Pașcani cu lemne furate în dubă

Redacția

Cuscrul viceprimarului din Pașcani și judecătorul Dan Anton cercetați într-un dosar de trafic de influență pe lângă fostul premier al Republicii Moldova

Marius Parteni

Incredibilul caz al Lidiei Buble. Sfătuită de un interlop după ce a fost prinsă băută la volan, a mituit polițiștii, însă anchetatorii au absolvit-o de acuzații!

Redacția
Încarcă...