News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Societate comercială din Pașcani amendată cu 5.000 de lei, din cauza unor nereguli

foto-politia-romana-si-a-cumparat-noile-duster-3
FOTO Poliția Română și-a cumpărat noile Duster 3

Vineri, 20 decembrie a.c, la nivelul Poliţiei Municipiului Paşcani a fost organizată și desfășurată o acțiune de tip ,,BLITZ”, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional și a faptelor cu violență și de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și în vederea menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.


În cadrul acțiunii au fost legitimate 48 de persoane, au fost verificate 18 vehicule și 4 unități economice.
Totodată, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7180 de lei, dintre care 6 la O.U.G nr. 195/2002, iar 2 pentru alte abateri.


În urma măsurilor aplicate, polițiștii au scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 1 conducător auto. Acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp conform legii.

  


Spre exemplu, în urma verificării unei unități comerciale din municipiul Pașcani, s-a constatat că nu sunt înregistrate în casa de marcat toate sumele de bani provenite din încasări, fiind identificată o sumă care nu a putut fi justificată de documentul emis de casa de marcat, chitanțe sau registru special. S-a procedat la sancționarea societății cu amendă în valoare de 5.000 lei și confiscarea sumei nejustificate.

IPJ Iași

Related posts

Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, a fost marcată în municipiului Pașcani și suburbii (FOTO)

Denisa Mădălina Pițel

Primăria Pașcani: Cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie sărbătorite pe 1 Octombrie

Oana

Averse și intensificări ale vântului în Moldova

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...