RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Situația la zi a parcărilor rezidențiale în municipiul Pașcani! În toamnă urmează o nouă etapă de licitație

Compartimentul Administrări Parcări și Cimitire din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a comunicat situația actuală privind locurile de parcare rezidențiale disponibile în oraș. Conform datelor transmise, în acest moment sunt trasate un total de 358 de locuri de parcare rezidențiale.

Pentru atribuirea acestora, au fost scoase la licitație, în prima etapă, 115 locuri de parcare. Ulterior, dintre cele 115 locuri licitate inițial, 41 au fost scoase din nou la licitație în cadrul unei a doua sesiuni, în vederea ocupării acestora de către solicitanții interesați.

În urma acestor proceduri, un total de 46 de locuri de parcare au fost adjudecate de cetățenii care au depus cereri și au participat la licitație.

Reprezentanții administrației locale precizează că procesul de trasare a noilor locuri de parcare rezidențiale este în desfășurare, urmând ca în sezonul de toamnă să fie organizată o nouă etapă de licitație pentru atribuirea locurilor rămase disponibile sau a celor nou amenajate.

  

Related posts

Apa sistată pe mai multe străzi din Pașcani, până la ora 22:30!

Redacția

Noul mers al trenurilor. Plecările și sosirile din Gara Pașcani (DOC)

Redacția

Blocaje rutiere în zona intersecțiilor unde se realizează sensurile giratorii de pe Moldovei

Marius Parteni
Încarcă...