RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Sindicatul Învățământ ”Spiru Haret” va premia cadrele didactice pensionare

O nouă ediție dedicată celor care au format zeci de generații de elevi. Este vorba de cadrele didactice pensionare, membre ale Sindicatului  Învățământ ”Spiru Haret”.

Evenimentul a ajuns la a VII-a ediție, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică, 17 noiembrie, începând cu orele 10,00, la sala de festivităţi a Liceului Special  ”Moldova” din Târgu Frumos. Este un prilej de a reuni la final de carieră în sfera educației profesori, parteneri, personalități implicate activ în desfășurarea actului educațional. Manifestarea va fi organizată de sindicat, prin președintele Mirel Pristavu.

  

 

Related posts

Comunicat ISJ Iași: Cursuri suspendate în mai multe școli din zona Pașcani. Drumul Pașcani-Hărmănești este blocat

Marius Parteni

Lista consilierilor locali care fac parte din CA-urile unităților de învățământ și din comisia pentru evaluarea calității în unitățile de învățământ

Irina Gherasim

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică o ordonanţă de urgenţă privind salariile personalului didactic

Redacția
Încarcă...