NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Sfântul Spiridon. De ce nu este bine să faci curat pe 12 decembrie

Astăzi, 12 decembrie, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Spiridon făcătorul de minuni. Vorbim despre o sărbătoare cu multe tradiţii şi superstiţii. Are o mare însemnătate în special pentru gospodarii de la sare. Hai să vedem ce (nu) se face de Sfântul Spiridon, pe 12 decembrie.

Probabil te întrebi când să mai faci treabă, dacă aproape fiecare sărbătoare are tradiţiile şi superstiţiile ei. Bunicii şi străbunicii noştri îşi organizau muncile în funcţie de ele şi terminau treaba la timp. Acum, ele sunt destul de mult uitate şi considerate mai mult nişte băbisme. Ca o fi sau nu aşa, nu ştim. Nu strica însă să vedem ce înseamnă ziua de Sfântul Spiridon, de pe data de 12 decembrie.

Curiozităţi despre Sf. Spiridon

Iată ce se ştie mai puţin despre Sfântul Spiridon:

  • e considerat patrolul oierilor, cizmarilor şi cojocarilor;
  • ţăranii spun despre data de 12 decembrie că atunci ziua creşte „cât sare cocoşul peste gard”;
  • i se spune şi Sfântul Călător. Se zice că Sf. Spiridon pleacă periodic din raclă, iar la întoarcere are încălţămintea tocită;
  • când revine în raclă, încălţămintea Sfântului este caldă şi prăfuită, iar uneori are chiar pământ şi fire de iarbă pe ea;
  • părinţii slujitori îi schimbă veşmântul anual, la catedrala din Corfu, pe data de 12 decembrie;
  • este încălţat cu papuci din mătase.

Ce nu se face de Sf. Spiridon

Tradiţii, superstiţii sau nu, nu ştim. Uite însă ce nu făceau bunicii noştri în ziua Sfântului Spiridon:

  
  • bărbaţii nu au voie să pună animalele la jug. Dacă o fac, e semn de pagubă, iar cel care pune mâna pe jog va fi bolnav toată viaţa;
  • femeilor nu li se permite să coasă, să spele ori să facă curăţenie. Astfel, vor avea casa ferită de necazuri și primejdii;
  • nu ai voie să faci exces de băutură pe 12 decembrie, ca să nu îl superi pe Sfânt.

Tradiţii de Sf. Spiridon, 12 decembrie

Multe din aceste tradiţii nu mai sunt respectate acum. Fie nu se aplică pentru că oamenii locuiesc la oraş, fie pentru că au fost uitate sau nu mai avem de la cine să aflăm de ele. Uite câteva dintre cele mai frumoase tradiţii de Sf. Spiridon, de pe 12 decembrie:

  • animalele trebuie să mănânce fân din mâna stăpânilor, ca să fie sănătoase tot anul;
  • ziua era respectată cu sfinţenie înainte, pe vremea bunicilor, pentru că oamenii să fie feriţi de înec, izbituri, căzături din pom ori chiar şi de atacul animalelor sălbatice;
  • femeile însărcinate e bine să se roage Sf. Spiridon pentru a naşte copii sănătoşi;
  • persoanele bolnave se roagă Sf. Spiridon pentru vindecare grabnică;
  • pe 12 decembrie se duc colaci la biserică;
  • preoţii fac aghiasmă, menită să alunge bolile şi primejdiile.

Povestea Sf. Spiridon

Conform scrierilor bisericeşti, Sf. Spiridon s-a născut în anul 270, în localitatea Skia, de lângă Cipru, pe când era împărat Constantin cel Mare. În copilărie a fost păstor de oi, dar repara şi încălţăminte. A rămas văduv de tânăr, având o fetiţă, pe nume Irina. A avut grijă de ea, a crescut-o singur, dar la un moment dat, nu se ştie cauza, fata a murit. Se spune că Dumnezeu îl învrednicice şu darul facerii de minuni, vindecând bolnavii şi alungând duhurile rele. Pentru că îşi pierduse şi soţia, şi fiica, a ales calea credinţei, călugărindu-se. El a fost arestat şi exilat pe timpul Împăratului Maximilian. Atunci a fost nevoit să lucreze o perioadă îndelungată într-o salină.

Se spune că l-a cunoscut pe Sf. Nicolae, cu care a avut o prietenie strânsă. Sf. Spiridon a murit tot în Cipru, în anul 348, la vârsta de 78 de ani. Racla cu sfintele moaşte se afla în insula Corfu, din Grecia.

Ştiai că… pe 12 decembrie, soarele brăzdează la deal? Asta înseamnă că ziua începe pregătirile pentru a se mări. De asemenea, se mai spune că, de la Sf. Spiridon şi până la Sf. Ignat, ziua şi noaptea stau în loc, apoi ziua începe să crească.

bzi

Advertisements

Related posts

24 ianuarie la Ruginoasa: Slujbă de pomenire a Domnitorului Cuza, depunere de coroane și Hora Unirii (Foto/Video)

Ema Roman

15 octombrie, o dată regală. Este ziua încoronării lui Ferdinand și cea a nașterii lui Carol al II-lea

Redacția

Pericol semnalat de navetiștii de pe strada „Gării”!

Marius Parteni
Încarcă...