NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

SFÂNTUL DUMITRU, 26 octombrie

Vineri, 26 octombrie 2018, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru.Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor sau cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.

Este sărbătorit în fiecare an pe 26 octombrie, atât de creștinii ortodocși, cât și de cei catolici. Dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari.

  

SFÂNTUL DUMITRU, 26 octombrie 2018. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creștini în 26 octombrie, a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităților sale, guvernator al Tesalonicului. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creștin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciții, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor. Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el. Dimitrie a mărturisit că este creștin și a defăimat închinarea păgânească. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniță și ucis cu sulița.

SFÂNTUL DIMITRIE CEL NOU, sărbătorit pe 27 octombrie

Pe 27 octombrie, este cinstit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor. Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov s-a născut la sud de Dunăre, în Bulgaria. A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. Iubind viață ascetică, el se retrage într-o peștera. Nu se știe cât timp a stat acolo și nici când a murit, dar tradiția spune că, înainte de a muri, el s-a așezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu.  

sursa dcnews.ro

Advertisements

Related posts

Patriarhul Daniel: Agheasma Mare ne eliberează de patimi, de duhuri rele și de situații grele

Redacția

Mâine este hram la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul Pașcani

Teona Gherasim

Sfinții 40 de mucenici, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să faceți pe 9 martie

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site