
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Guvernul a adoptat, miercuri, în primă lectură un proiect de hotărâre de guvern ce extinde la nivelul universităților și școlilor Metodologia de combatere și prevenire a Hărțuirii sexuale, intrată în vigoare anul trecut, a anunțat la finalul ședinței purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, potrivit Edupedu.ro. Principala măsură anunțată de acesta – posibilitatea de a lua, în anumite cazuri, sesizările anonime. Totodată, a fost aprobat un proiect de lege care a fost pus în transparență, marți, de Ministerul Dezvoltării și care vizează modificarea regimului petițiilor, așa încât să permită sesizările anonime.
Mihai Constantin a precizat că proiectul de HG a fost aprobat „în primă lectură” și că hotărârea finală „să fie pe agenda de săptămâna viitoare”. În ceea ce privește proiectele de lege, cele inițiate de guvern trebuie să urmeze procedura legislativă în Parlament.
În ceea ce privește regimul petițiilor, care interzice sesizările anonime, proiectul de lege urrmărește să introducă o excepție în cazul în care petițiile anonime se referă la hărțuire pe criteriu de sex sau de hărțuire morală. Acestea urmează să fie supuse analizei persoanei responsabile sau Comisiei de primire și soluționare a cazurilor de hărțuire,
» Citește continuarea pe pagina autorului


