RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Selecţia oficială Astra Film Festival 2022 cuprinde 73 de filme documentare. Trei sferturi dintre producţii vor fi văzute în premieră

Selecția oficială a noii ediții Astra Film Festival (Sibiu, 9-16 octombrie) cuprinde 73 de filme documentare, iar trei sferturi dintre acestea sunt premiere, anunță organizatorii, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, programul va fi variat, cu filme din toată lumea, care include diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers, programul industry Astra Film DokTank, dezbateri incitante, concerte și evenimente speciale marca Astra Film Festival. Revin proiecțiile în săli de cinema și programele Astra Film Junior și Full-Dome. În total, publicul AFF2022 va avea parte de peste 100 de perspective cinematografice.

Filmele vin din Noua Zeelandă, Australia, Norvegia, Finlanda, Chile, Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franța, Spania, Germania, Vietnam, Israel, Iran, Kîrgistan, Armenia, Ucraina, Rusia.

„Îi chemăm pe iubitorii filmului documentar din toată țara să vină la Sibiu pentru a vedea povești profunde, care îi vor pune pe gânduri, pentru a afla perspective inedite asupra realității și, înțelegând mai bine lumea în care trăim, să fie martori avizați la spectacolul vieții. Prezentă și viitoare. Facem acest lucru neîntrerupt, din 1993”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

  

Vor fi, ca în fiecare an, patru secțiuni competiționale (România, Voci emergente al documentarului,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

VIDEO O capsulă Soyuz cu un rus, o americancă și o belarusă la bord a aterizat în Kazahstan

Redacția

Biden spune că Beijingul „nu a livrat” nicio armă Rusiei în acest stadiu

Redacția

Ciolacu: „PNL nu e prea confortabil în sondaje. Iohannis n-o să mă nominalizeze premier din inimă“

Redacția
Încarcă...