NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Șefii Primăriei promit piețe moderne, în timp ce agenții economici trăiesc cu speranța

Administrația locală are planuri mari anul acesta, în ceea ce privește modul de reorganizare și modernizare a celor două piețe.

Consilierii din Comisiile de Urbanism și Economic au aflat astăzi, odată cu analizarea proiectelor aflate pe ordinea de zi a ședinței din 31 ianuarie, despre intențiile executivului, care pregătește 100 mii lei pentru întocmirea de studii și proiecte, cu scopul de a schimba fața activităților. Agenții economici sunt însă sceptici.

Reporterii noștri au stat de vorbă astăzi cu câțiva dintre piețari, puțini la număr din cauza frigului de afară. Cei mai mulți dintre ei au refuzat să își expună clar un punct de vedere legat de modernizarea pieței pentru că, spun ei, toți primarii care au fost le-au promis condiții mai bune, însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Alții își doresc să vândă aceste produse într-o locație închisă și încălzită. Cei care se află cu standurile în interiorul halei spun că plătesc câte 1.200 lei pe lună și nu înțeleg de ce cu banii respectivi nu s-a făcut absolut nimic pentru că și hala arată destul de rău cu pereți crăpați și geamuri sparte. Până administrația locală va decide clar ce va face cu piața din zona vale, vânzătorii rămân iarna în frig și vara în praf și căldură, respectiv în ploaie. Administrația piețelor a avut anul trecut un buget de aproximativ 1,2 milioane lei. La finalul anului se înregistrează un excedent de aproximativ 729.000 lei, bani ce vor fi folosiți pentru investiții anul acesta. Ideea exectuviului este aceea de a muta comerțul cu legume și fructe pe platoul pieței, acolo unde ar urma să fie amenajată o hală acoperită. În hală vor fi amenajate standuri, chiar și pe nivele, folosindu-se profiluri.  

  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Atenție pietoni, pericol de accidente! Nu circulați pe strada Nicolae Iorga și panta Mârzasca

Oana Cordoneanu

Situație incredibilă la Cantina Socială Pașcani. Șeful instituției a renunțat să readucă în discuție problemele grave, pentru a nu părea penibil

Marius Parteni

Primăria Târgu Frumos reabilitează ambulatoriul Spitalului ”Sf.Ioan”, cu fonduri europene

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site