NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Șefii Primăriei din Cristești au uitat de sărmani, orbiți de lupta pentru câștigarea fotoliului de primar!

Orbiți de câștigarea funcției de primar, actualii șefi ai Primăriei din Cristești au uitat de oamenii sărmani. Cazul bătrânului din satul Homița, este cel mai elocvent exemplu. Nici cel al femeii duse la operație pe creier, care acum este imobilizată la pat de luni de zile, nu trebuie uitat.

Grupul „Donații Pașcani” s-a mobilizat exemplar și a adus un dram de fericire pe chipul bătrânului Constantin Olărița, de 74 ani. Mai mulți voluntari i-au dus câte puțin din cele necesare. Sâmbătă, 18 ianuarie, în curtea bătrânului era mare forfotă. Locația a fost curățată de copaci și gunoaie. Bâtrânului i-a fost amenajată o latrină în curte și refăcută soba. Când munca era în toi, în peisaj apare și primarul Constantin Bolohan, care nu avea cunoștință de acest caz, până la intervenția voluntarilor.

Reprezentanții Primăriei au pus la dispoziția oamenilor cu suflet mare mașina de gunoi, pentru a fi încarcați saci cu deșeuri și au susținut financiar costurile pentru realizarea unei sobe.

Din fotografile postate pe facebook, aflăm că administrația locală va încerca să construiască două case 4/4, pentru acest caz, dar și pentru cel al unei familii afectate de un incendiu.

Un alt caz dramatic este cel al Maricicăi Crăciun, femeia de 49 de ani, care suferea din cauza unei tumori pe creier. NewsPascani.com a susținut anul trecut campania demarată de viceprimarul Vlad Pintili, prin care făcea apel la semeni să susțină finaciar costurile operației.

Femeia a fost internată și supusă unei intervenții chirurgicale, după cum se lăuda pe facebook  viceprimarul, dar starea de sănătate a acesteia este precară. Maricica Crăciun este acum imobilizată la pat, iar de grijă îi poartă o vecină.

Anul trecut viceprimarul Pintili susținea într-o conversație telefonică că sunt „simptome postoperatorii normale”. Femeia este și astăzi la pat, iar ca totul să fie complet, certificatul de handicap obținut de la Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iași, a fost greșit. Ea nu poate beneficia de un însoțitor, motiv pentru care a fost deschisă o acțiune în instanță pentru corectarea erorii.

I-am spus despre acest caz  Iuliei Cosmescu, de la „Donații Pașcani”, despre cazul femeii. Deja s-a arătat interesată să ofere unele lucruri.  

Advertisements
Loading...

Related posts

Crimă la Todirești. Un bărbat a murit după o bătaie primită de la doi tineri

Răzvan Grecu

Primăria Stolniceni-Prăjescu și-a achiziționat propriile utilaje de deszăpezire

Irina Gherasim

Copil nenorocit pe viață de gașca sălbatică a unui afacerist. Familia imploră după dreptate

Redacția
Încarcă...